Sari la conținut

Milioane de șoferi români afectați. Se schimbă legea privind valabilitatea permisului auto.

permis
Sursă foto: Romania TV
medicamente care te lasă fără permis

Potrivit unui proiect de lege depus la Senat, valabilitatea permiselor de conducere ar urma să sufere modificări. Pentru unele persoane valabiliatea va fi extinsă de la 10 ani la 15 ani. În cazul șoferilor cu vârsta de 70 de ani și peste, valabilitatea noilor permise va fi redusă însă de la 10 la 5 ani. De asemenea, în cazul conducătorilor auto în vârstă de peste 80 de ani, valabilitatea permiselor va fi de doar 2 ani, față de 10 ani în prezent.

Permisele de conducere pentru vehiculele din toate categoriile, eliberate de autorităţi înaintea publicării noii legi în Monitorul Oficial, îşi vor păstra valabilitatea administrativă înscrisă pe acestea.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, pe 14 noiembrie.

Potrivit parlamentarilor, scopul proiectului este de a aduce beneficii cetăţenilor care au permis de conducere prin reducerea costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, de a reduce numărul de şoferi care nu sunt apţi medical să conducă şi implicit de creştere a siguranţei rutiere.

Valabilitatea anumitor permise de conducere va crește de la 10 la 15 ani

Potrivit proiectului, valabilitatea pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE ar urma să crească de la 10 la 15 ani.

„În jur de 3 milioane de persoane ar putea beneficia de creşterea valabilităţii administrative ale permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE de la 10 ani la 15 ani, ceea ce ar duce la reducerea costurile, iar timpul „pierdut” de fiecare cetăţean pentru întocmirea dosarului şi depunerea lui va fi folosit de fiecare în alte scopuri”, se precizează în expunerea de motive.

Permise de conducere cu valabilitatea de 5 respectiv 2 ani, pentru șoferii de peste 70 de ani

șofer

Potrivit proiectului, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE, deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă este de 5 ani.

De asemenea, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere de toate categoriile, deţinute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă este de 2 ani.

Potrivit Buletinul Siguranţei Rutiere 2021 întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române (ultimul document oficial de pe site-ul Poliţiei Române) în România dintr-o populaţie
de 2.267.542 cu vârsta mai mare 71 ani sunt înregistraţi 819.031 conducători de autovehicule.

Permisele de conducere pentru vehiculele din toate categoriile eliberate de autorităţi înaintea publicării prezentei legi în Monitorul, oficial, îşi păstrează valabilitatea administrativă înscrise pe acestea.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel