Din cuprinsul articolului
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea să accelereze reforma sistemului sanitar. Referitor la reorganizarea modului în care funcționează spitalele, ministrul atrage atenția că „modul în care se oferă serviciile nu au mai fost regândite de peste 30 de ani”.

Reorganizarea spitalelor, prioritară
Un obiectiv prioritar al ministrului este cel privind reorganizarea modului în care funcționează spitalele, sistem care, potrivit acesuia, nu a mai fost regândit de mulți ani.
„Un al doilea obiectiv și l-am început deja: reorganizarea modului în care funcționează spitalele din România. Gândiți-vă că aceste spitale nu au mai fost regândite, reorganizate. Modul în care se oferă serviciile nu au mai fost regândite și reorganizate de peste 30 de ani”, a spus Rogobete.
Referindu-se la descentralizarea administrativă a spitalelor, ministrul a afirmat că problema principală este reprezentată de lipsa instrumentelor prin care ministerul să poată coordona eficient sistemul.
„Eu nu vreau să iau la Ministerul Sănătății înapoi spitalele. Ce vreau și ce îmi doresc și ce cred că ar fi normal – pentru că văd în modul în care funcționează lucrurile – este ca Ministerul Sănătății să poată avea o coordonare operativă, o coordonare a resursei umane, o coordonare a performanței în aceste unități sanitare.
Nu am niciun cuvânt de spus când se pune un manager, nu am niciun cuvânt de spus când se pune un șef de secție, nu am niciun cuvânt de spus când se fac licitații. Însă, atunci când apare o problemă, eu sunt cel care răspunde”, a explicat Rogobete.



