Sari la conținut

Ministerul Sănătății va primi de la Fondul Global peste 4 milioane de euro pentru lupta împotriva tuberculozei

Ministerul Sănătăţii va primi, în următorii trei ani, de la Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei peste 4,3 milioane de euro pentru implementarea mai multor măsuri care vizează controlul tuberculozei în România, dar şi achiziţia unei părţi din medicamentele utilizate în tratamentul pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă.

„Lupta împotriva tuberculozei continuă. Noul program de tranziţie „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România” pentru care am obţinut finanţare externă urmăreşte îmbunătăţirea controlului tuberculozei în ţara noastră şi vine în sprijinul intervenţiilor prevăzute în Strategia Naţională de Combatere a Tuberculozei. La nivel naţional, urmărim asigurarea unui acces cât mai bun la diagnosticare şi tratament pentru toţi pacienţii afectaţi de această maladie”, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-un comunicat de presă.

Partenerii MS în cadrul acestui program sunt Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Romanian Angel Appeal.

Potrivit comunicatului, cu banii primiţi de la Fondul Global va fi evaluată şi revizuită Strategia Naţională de Control al Tuberculozei în România 2015 – 2020, dar şi extinsă până în 2025. De asemenea, va fi revizuită legislaţia naţională pentru achiziţia de medicamente şi teste de diagnostic în vederea simplificării şi debirocratizării procedurilor.

În premieră, va fi elaborat Planul de bază pentru lanţul de aprovizionare şi va fi definită metodologia pentru gestionarea stocurilor şi estimarea nevoilor de medicamente şi teste de diagnostic.

„Cea mai importantă activitate din acest proiect o constituie reforma serviciilor medicale pentru pacienţii TB în sensul de inversare a piramidei serviciilor medicale şi de acordare a acestora cât mai aproape de pacient. Vrem ca aceste servicii să nu se mai focuseze, ca până acum, pe spitalizarea pacientului, ci mai degrabă să fie acordate în regim ambulatoriu, prin medicul de familie, prin dispensarele de tuberculoză şi de ce nu poate chiar la domiciliul pacientului. Pentru această activitate colaborăm cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a stabili noi criterii de spitalizare, noi criterii de acordare a serviciilor în ambulator, astfel încât până la finalizarea proiectului să avem un nou sistem şi poate un nou mecanism de finanţare a acestor servicii”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Conform aceleiaşi surse, anul viitor va fi realizat un proiect pilot care va avea la bază noua metodologie

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel