Din cuprinsul articolului
Ministrul Muncii anunță schimbări majore pentru această categorie de pensionari. Actualul ministru al Muncii, Florin Manole, a anunțat ce schimbări drastice se vor produce la modalitatea de acordare a indemnizațiilor de handicap.
Schimbări drastice în plăți, anunțate de ministrul Muncii

Sistemul de evaluare a persoanelor cu handicap, criticat de ani de zile pentru birocrație, lipsă de transparență și numeroase abuzuri, va intra într-un amplu proces de reformă.
Anunțul a fost făcut de Florin Manole, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, care a declarat că noile criterii de încadrare vor fi puse în dezbatere publică în perioada următoare, cu scopul de a elimina fraudele și de a direcționa resursele exclusiv către persoanele cu dizabilități reale.
Ministrul Muncii, anunț pentru persoanele ce iau pensie de handicap.
„Reformăm sistemul de evaluare pentru încadrarea în grad de handicap! Această reformă va fi doar despre cei care trăiesc zi de zi cu o dizabilitate și care au nevoie de sprijin real și corect din partea statului”, a transmis ministrul.
Sistemul actual a fost adesea pus sub semnul întrebării, atât de societatea civilă, cât și de instituțiile de control.
Verificările efectuate în ultimii ani au scos la iveală o serie de nereguli grave: lipsa documentelor medicale în dosare, folosirea unor parafe falsificate, dosare incomplete sau chiar lipsa cererilor de evaluare complexă, potrivit newsweek.ro.
În unele cazuri, peste jumătate din dosarele verificate nu respectau criteriile legale pentru încadrare în grad de handicap.
Aceste deficiențe au dus nu doar la pierderi financiare pentru bugetul de stat, ci și la crearea unei percepții de inechitate. În timp ce persoane cu dizabilități reale s-au confruntat cu birocrație și evaluări discriminatorii, alte persoane au obținut nejustificat certificate de handicap și, implicit, facilități financiare consistente.
„De ani de zile, sistemul a fost pus la încercare. Există situații clare de abuzuri și fraude, persoane care au obținut grade de handicap fără să aibă nevoie, în timp ce alții, cu probleme reale, s-au lovit de birocrație și de evaluări inegale.
Această nedreptate a slăbit încrederea oamenilor în instituții și a îngreunat accesul la resurse pentru cei care chiar au nevoie”, a precizat Florin Manole.