Sari la conținut

Miracolul la Sfânta Parascheva. O familie şi-a adus copilul de șapte ani bolnav la racla sfintei și au trăit o minune

Sfânta Parascheva
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
SFANTA PARASCHEVA

Un cunoscut preot din Moldova, Alexandru Lungu, a relatat un miracol care s-a petrecut la Sfânta Parascheva în cazul unei familii care și-a adus copilul bolnav de șapte ani lângă racla sfintei.

„Închei ziua cu o mărturie emoționantă așa cum am promis. Este vorba despre o familie care zilele acestea a ajuns să urmărească pagina de Facebook și în doar câteva ore și-au făcut bagajele și Sfânta Parascheva le-a făcut un miracol. Citiți și dați Slavă lui Dumnezeu”, scrie preotul Alexandru Lungu care a redat mai apoi mărturia unei mame care a trăit un adevărat miracol la Sfânta Parascheva.

Mai întâi, femeia se confesează preotului și îi mărturisește că legătura ei cu Dumnezeu s-a răcit.

„Eu necredincioasa, care ani de zile nu am vrut sa mai aud de Dumnezeu, sfinți, preoți. Nu am fost niciodată ușă de Biserică. (…) Era o relație rece , mai evadam într-un weekend pe la munte și atunci din curiozitate, vizitam câte o mănăstire. Lăsam eventual un pomelnic, dar atât tot”, spune femeia care apoi relatează momentul în care a sesizat că fiul ei are probleme.

„Copilul era foarte agitat, plângea noaptea inexplicabil”

„Necazul meu a început în urma cu 4 ani. Am născut un băiețel perfect sănătos. Vioi, plin de energie, lumina ochilor mei. Fiind o femeie de cariera, recunosc că am neglijat mult partea mea de responsabilitate in ce privește creșterea lui. Am angajat o bonă care din nefericire, mult mai târziu am aflat, că tot ceea ce făcea în lipsa mea era să îl proptească pe cel mic în fața televizorului și a telefonului, iar ea stătea liniștită pe canapea.

Practic copilul meu de doar doi ani, a crescut cu televizorul. Zi de zi , 8 ore. Adormea la televizor și se trezea cu televizor. Am depistat în timp faptul că era foarte agitat, plângea noaptea inexplicabil, până când a început să facă crize din ce în ce mai mari. Când vă scriu acest mesaj băiețelul nostru are deja 7 ani.

Până joi nu s spus niciodată Mama, Tata , Apa . Părinte, l-am dus la zeci de specialiști, am cheltuit mii de euro, fără nici un folos. Am fost de câteva ori pe la biserică, dar trebuie să recunosc, superficial, fără așteptări.

„Iașiul este într-o vibrație aparte,îți dă un sentiment dumnezeiesc”

Săptămâna aceasta o prietenă din lista mea v-a distribuit postarea și am început să citesc. Apoi ați tot postat și a început să se nască în inima mea o mică speranță. I-am soțului că eu plec la Iași, noi fiind din Constanța. Zis și făcut. Am pus câteva haine într-un bagaj improvizat și ne-am găsit în Iași pentru prima dată. Da , într-adevăr, Iașiul este într-o vibrație aparte. Iar apropierea de catedrală îți dă un sentiment dumnezeiesc .

„Copilul a fost pentru prima dată liniștit”

„Ne-am așezat la rândul format, cred ca totul a durat aproximativ 4 ore. În timpul acesta copilul meu a fost pentru prima dată în viața mea liniștit. I-am dar câteva cărticele, l-am ținut în brațe, dar se purta de parca ar fi fost sedat. Părinte, atât am spus când am ajuns in fața raclei: Doamne dacă iubești acest copil și poți să-mi dai o șansă, ajută-mă! Părinte, am plecat de acolo încărcați, dar totuși încă nedumeriți dacă am procedat corect. Mulți veneau cu haine, cu vată, eu doar am pus palma mea peste vesmântul Sfintei și l-am atins cu fruntea pe băiețelul meu. Bineînțeles, ca după toată această experiență am mâncat ceva și ne-am urcat în mașină, întrucât nu se mai găsea cazare.

„Sfânta Parascheva îți mulțumesc”

Băiețelul meu a adormit și înainte sa ajungem în Constanța s-a trezit Părinte spunând exact aceste cuvinte: „Sfânta Parascheva, îți mulțumesc!” Părinte, copilul meu nu a spus niciodată Mama, iar pentru prima dată în viața lui a spus o frază. Va scriu aceste rânduri și sunt plină de lacrimi și nu pot să vă aștern în scris ce înseamnă pentru mine acest miracol. Astăzi a început după ce s-a trezit să repete această frază de câteva ori : Sfânta Parascheva îți mulțumesc! În această după amiaza a venit la mine în bucătărie, m-a luat în brate și mi-a spus : Te iubesc , mama !

Minune de Sfânta Parascheva. Primele cuvinte spuse de un copil de şapte ani

Părinte, copilul meu nu a vorbit niciodată până la 7 ani și în doar 24 de ore a spus mai mult decât în toată viața. Este mult mai liniștit, privirea pare alta, eu cred că Sfânta Parascheva este un miracol pentru oameni. Părinte, dau mărturie că viața mea s-a schimbat într-o secundă. Eu nu am fost o Credincioasă, un om fidel lui Dumnezeu, dar Știu că Dumnezeu atât de mult ne iubește încât are răbdare și lucrează în așa fel încât nimic nu este cu neputință la El.

Sunt convinsă că mărturia mea va atinge multe mame care sunt poate într-o situație asemănătoare. Va mulțumesc și datorită postărilor dumneavoastră, astăzi mi-am recăpătat copilul și sufletul înapoi. Vă voi purta veșnic în rugăciune și abia aștept sa ajungem la biserica unde slujiți. Va îmbrățișez!”, a mărturisit femeia prin intermediul preotului Alexandru Lungu care a împărtășit această experienţă pe Facebook.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel