Din cuprinsul articolului
Starea de sănătate a selecționerului echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, s-a agravat brusc, acesta fiind transferat de urgență la secția de terapie intensivă. În vârstă de 80 de ani, Lucescu se află internat la Spitalul Universitar de Urgență București
Potrivit reprezentanților unității sanitare, problemele au început încă de sâmbătă seara, când pacientul a prezentat aritmii cardiace importante, tratate inițial de echipa de gardă din secția de cardiologie.
Lucescu, tratat la ATI
Situația s-a complicat însă în cursul nopții, când aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. În aceste condiții, medicii au decis transferul de urgență în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

„Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă”, au transmis reprezentanții unității medicale, potrivit observatornews.ro.
Reprezentanții spitalului fac apel la respectarea intimității și demnității pacientului în această perioadă delicată și anunță că vor reveni cu informații dacă situația o va impune.
La finalul săptămânii trecute, Mircea Lucescu a fost internat de urgență la SUUB, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în fața Turciei (0-1), joia trecută.



