miercuri, martie 18, 2026
12.4 C
București

Mitul aspirinei, demontat de experți. Riscuri majore și efect de bumerang!

Noi cercetări medicale au demonstrat că un medicament folosit de zeci de ani de mulți pacienți ar putea, de fapt, să nu mai fie de ajutor – și, în unele cazuri, chiar să aibă efecte adverse dăunătoare.

Utilizarea aspirinei pentru prevenirea cancerului a fost intens discutată în ultimele decenii, pe baza unor date obţinute mai ales la adulţi de vârstă medie. Un studiu de amploare, cu urmărire pe termen lung, arată însă că aceste beneficii nu se regăsesc la persoanele în vârstă şi ridică semne de întrebare legate de siguranţa acestei strategii pentru această categorie de populaţie.

Citeste si…

Astfel, se pare că administrarea zilnică de aspirină în doză mică nu reduce riscul de apariţie a cancerului la adulţii vârstnici şi este asociată cu o creştere a mortalităţii prin cancer, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Monash din Australia, notează news.ro.

Rezultatele contrazic datele anterioare obţinute în principal la adulţi de vârstă medie, care sugerau o reducere a riscului de cancer, în special de cancer colorectal, după aproximativ zece ani de utilizare a aspirinei.

Riscuri majore și efect de bumerang!

Studiul, publicat în revista JAMA Oncology, a inclus 19.114 adulţi din Australia şi Statele Unite, majoritatea cu vârsta de 70 de ani sau peste. Participanţii au fost iniţial înrolaţi în studiul clinic ASPREE, desfăşurat între 2010 şi 2017. La momentul includerii în studiu, aceştia nu aveau antecedente de boală cardiovasculară, demenţă sau dizabilităţi fizice care să le limiteze independenţa. Ulterior, cohorta a fost urmărită în cadrul studiului observaţional ASPREE-eXTension, derulat între 2018 şi 2024.

Analiza pe termen lung a inclus atât perioada studiului ASPREE, în care participanţii au fost repartizaţi aleatoriu să primească zilnic 100 mg de aspirină sau placebo, cât şi perioada de urmărire ulterioară din cadrul ASPREE-eXTension, desfăşurată după încheierea tratamentului studiat. Scopul a fost evaluarea asocierii dintre administrarea aspirinei şi riscul de cancer pe termen lung.

Citeste si…

Pe durata unei perioade mediane de urmărire de 8,6 ani, cercetătorii nu au identificat diferenţe în incidenţa totală a cancerului între persoanele care primiseră aspirină şi cele din grupul placebo. Rezultatul a fost acelaşi şi în analizele detaliate, indiferent de stadiul cancerului, de la stadiul 1 la 4, sau de extinderea bolii, fie nemetastatică, fie metastatică.

Aspirina
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Mortalitate crescută

În schimb, mortalitatea prin cancer a fost semnificativ mai mare în grupul care a primit aspirină, cu o creştere de 15% faţă de grupul placebo. Potrivit autorilor, acest risc crescut de deces oncologic a fost observat în perioada iniţială a studiului ASPREE, dar nu a persistat în faza de urmărire ASPREE-eXTension, ceea ce sugerează lipsa unui efect de durată al aspirinei. Cercetătorii subliniază însă că este necesară o urmărire mai îndelungată a cohortei pentru clarificarea completă a acestor rezultate.

Citeste si…

Autorii studiului citate de News.ro susțin că iniţierea unui tratament de mai mulţi ani cu aspirină în doză mică, cu scopul prevenirii cancerului, nu este recomandată la adulţii vârstnici. Persoanele îngrijorate de riscul lor individual de cancer sunt sfătuite să discute cu medicul curant despre strategiile adecvate pentru propria stare de sănătate.

 

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Noua pastilă care scade colesterolul „rău” cu 60%. Posibilă alternativă la statine

Un medicament experimental administrat sub formă de pastilă ar...

Investiție record în prevenție. România alocă 1,2 miliarde lei pentru sănătate în 2026

România crește bugetul pentru prevenție la 1,2 miliarde lei...

Rigiditate, dureri și oboseală la MENOPAUZĂ. Sindromul ascuns care afectează milioane de femei

Sindromul musculo-scheletic menopauzal (MMS) explică durerile articulare, rigiditatea și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cinci medicamente banale care pot fi luate fără rețetă pot crea dependență și complicații grave

Analgezicele cu codeină, spray-urile nazale pentru nas înfundat, siropurile...

După o anumită vârstă, aspirina luată zilnic, preventiv, scurtează viața

Aspirina în doză mică, administrată zilnic, nu reduce riscul...

Studiu major despre statine: adevărul despre efectele adverse, dezvăluit

Un amplu studiu internațional publicat pe 5 februarie 2026...

Citește și