Sari la conținut

Alexandru Rafila crede că ar trebui să urmăm modelul suedez. Fără carantină, fără restricții și fără măști, Suedia are cea mai mică rată de infectare

Credit foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Modelul suedez ar funcționa și în România? Expertul OMS Alexandru Rafila consideră că suedezii au reușit să mențină sub control cazurile de Covid-19 datorită faptului că au urmat regulile fără să li se fie impuse.

Suedia e singura țară care nu a impus carantină și nici restricții, inclusiv purtarea obligatorie de mască, dar are cele mai scăzute rate de infectare.

Rata mortalității în Suedia era foarte mare în primăvară, cele mai multe victime fiind înregistrate în căminele de bătrâni. Acolo s-au luat cel mai multe măsuri pentru protejarea celor vulenarbili.

Modelul suedez

Pentru restul populației au fost doar recomandări, inclusiv purtatul măștii care nu a fost niciodată o obligație.

La sfârşitul lunii septembrie, rata de infectare în țara nordică era de 10 ori mai mică decât în Spania, de 6 ori comparativ cu Franța și la jumătate față de vecina Danemarca, toate aceste țării fiind printre cele care au avut cele mai dure măsuri anti-covid.

„Cred că ar fi bine să avem modelul suedez. În Suedia acum sunt cele mai puține cazuri din Uniunea Europeană pentru că după ce au trecut de perioada inițială de adaptare, cetățenii respectă regulile fără să le impună cineva și acum au cele mai puține cazuri raportate în populație. Cu cât numărul de cazuri e mai mare, cu atât efectul unei măsuri de sănătate publică e mai mic și durează mai mult.

Trebuie să impui o măsură de sănătate publică pe care să o aplici timp mai îndelungat pentru că numărul de cazuri care se înregistrează la un moment dat este foarte foarte mare. Cu cât luăm măsurile mai târziu cu atât ele vor fi mai dure și vor dura mai mult. (…) Un lockdown total este o măsură foarte împovărătoare din punct de vedere economic și social pentru că noi trebuie să și trăim nu putem doar să stăm în case”, a spus Alexandru Rafila la România TV.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel