luni, martie 16, 2026
12.7 C
București

Moment decisiv pentru Călin Georgescu, cu câteva zile înainte de alegeri!

Călin Georgescu s-a deplasat joi dimineaţă la sediul Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală. Acesta a depus în urmă cu câteva zile o plângere împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi măsura controlului judiciar în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Decizia de azi va fi una definitivă.

În apropierea instanței a fost amplasat un important dispozitiv de securitate al Jandarmeriei, fiind prezenți și câteva zeci de susținători ai lui fostului candidat suveranist la alegerile prezidenţiale din 2024. Georgescu nu a făcut declarații în fața jurnaliștilor.

Prelungirea măsurii controlului judiciar

Pe 24 aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii controlului judiciar, aminteşte Agerpres.

Citeste si…

În cadrul acestei măsuri, Călin Georgescu trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și are mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Calin Georgescu
Sursă foto; captură ecran Calin Georgescu Facebook

Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.

Citeste si…

Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, fiind invocată decizia Curții Constituționale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Cum alegi iaurtul corect. Biolog: Secretul stă în culturile active

Când cumperi iaurt, verifică întotdeauna eticheta. Biologul și lectorul...

Cancerul oral avansează în tăcere. Medicii spun ce semne ignoră pacienții și ce costuri suportă singuri

Cancerul oral. Webinar despre depistarea precoce a cancerului oral...

Ciclonii mediteraneeni lovesc România! Vremea se schimbă radical

După o perioadă cu temperaturi mai ridicate decât normalul...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Statul „zgomotos” și aroganța funcției: Când salvarea unora devine agresiunea celorlalți

Într-o societate așezată, instituțiile publice sunt mecanisme fine, reglate...

Citește și