Sari la conținut

Monica Pop: „Am avut dreptate! Boala dă cea mai bună imunitate!”

Monica Pop
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Monica Pop, recomandari benefice

Într-o postare pe rețelele sociale, doamna doctor Monica Pop subliniază importanța îmbolnăvirii cu sars-cov-2, intrucât așa obții cea mai bună imunitate. Potrivit domniei sale, o persoană dobândește în acest fel mai mulți anticorpi decât prin vaccinare!

Aceasta oferă exemplul soțului ei, care deși suferă de multe comorbidități serioase, are u număr mare de anticorpi chiar și la două luni după îmbolnăvire,

„Veste bună! Soțul meu, cu comorbidități serioase, nevaccinat, cu o formă foarte ușoară de boală, are un număr de 56.000 de anticorpi anti Sars CoV-2 la două luni după boală. Repet, formă ușoară!

Se adeverește încă o dată că boala dă cea mai bună imunitate! Chiar dacă e o formă ușoară de boală! Chiar și cu comorbidități severe!”, scrie medicul Monica Pop pe pagina personală de Facebook.

În ceea ce privește gestionarea pandemiei, doamna doctor cosideră că au fost luate multe măsuri greșit!

„Cred că aproape tot ce s-a făcut în pandemie este greşit în strategia ei. Sunt foarte multe lucruri de reproşat, printre care vaccinurile, 120 de milioane cumpărate pe banii noştri, pentru că nu sunt deloc gratuite.

În loc să cumpere teste au luat vaccinuri. Acum, ca să faci test, trebuie să plăteşti o sumă foarte mare de bani. Trebuiau să fie gratuite testele.

Apoi, să nu uităm niciodată de bolnavii care s-au pierdut în perioada de urgenţă. Noi nu am făcut aşa (la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice – n.r.) şi am primit pacienţi la spital.

Mi s-a părut o măsură scelerată să închizi policlinicile, deci omul nu putea să meargă nici măcar la consult, e un lucru absolut îngrozitor”, a spus prof. dr. Monica Pop.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel