Sari la conținut

Monica Pop. „Clarvăzătoarea” de la Spitalul de Ochi

Pe masă are drept suvenir un glob ocular uman într-un borcănel cu formol. „Pe ăsta nu-l dau niciodată! E un ochi pe care şi l-a scos un drogat cu degetul pe când se afla în arest preventiv! E mai închis la culoare, că-i în formol…”, se joacă femeia cu recipientul în care se află macabrul decor. Biroul de trei metri pe doi e ticsit de flori, ca taraba unei florărese. Jumătate le primise chiar în acea zi de la oamenii care o stimează.

E una dintre cele mai mediatizate intelectuale din ţară, cu toate că nu face politică. Participă la talkshowuri, la concurenţă cu Monica Tatoiu. E guralivă şi are păreri despre aproape orice.

Acum patru ani, avea aproape o sută de kilograme. A reuşit să dea jos, în câteva luni, vreo 37. A ales o dietă extrem de simplă. S-a înfometat. Dar asta n-a împiedicat- o să lucreze. A continuat să facă gărzi, să opereze şi să conducă cel mai mare spital de ochi din ţară. Doctoriţa Monica Pop e o femeie de toată isprava!

Ar fi fost bună de avocat

Le redă altora vederea. Dar ea cum vede? Monica Pop râde: „Foarte bine! Am noroc de miopie mică la distanţă şi nu trebuie să port ochelari de citit. La condus pun ochelari, că am dioptria minus unu!”. La vară împlineşte o vârstă rotundă şi schimbă prefixul. „Să nu spuneţi câţi ani am, că mă supăr! Îmi pare mult…”, se îmbujorează doamna doctor. „Aş fi vrut să împlinesc 39 de ani, da’ nu se mai poate. A fost anul meu de vârf, când am fost numită directoare! La opt ani am avut numai rele! S-a îmbolnăvit bunica şi m-a bătut tata rău, pe nemeritate”, e sinceră directoarea Spitalului de Ochi. Când era mică ce vroia să se facă? Greu de crezut că un copil vrea să fie oftalmolog. „Am avut două opţiuni: medic şi avocat! E o neîmplinire că n-am făcut dreptul. N-am avut timp!”, ofteză doctoriţa. Decretează: „Se pupă medicina cu avocatura!”.

Aflaţi întreaga poveste a doctorului oftalmolog Monica Pop pe www.evz.ro.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel