Categories: Stil de viaţă

Motivul pentru care divorțează cele mai multe cupluri

Căsătoriile se încheie mai des printr-un divorţ dacă soţiile sunt acelea care se îmbolnăvesc şi sunt diagnosticate cu o maladie gravă, întrucât soţii nu pot face faţă acestor situaţii dificile, potrivit unui studiu realizat de Universitatea de Stat din Iowa, informează dailymail.co.uk.

Cercetătorii americani au descoperit că rata divorţurilor este cu şase procente mai mare dacă soţia este aceea care se îmbolnăveşte, în comparaţie cu situaţiile în care ele rămân sănătoase.

În schimb, starea de sănătate a soţilor nu a influenţat riscul de divorţ în cazul cuplurilor monitorizate.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au monitorizat 2.701 căsnicii pe parcursul a aproape două decenii. La începutul studiului, cel puţin unul dintre partenerii din fiecare cuplu trebuia să fie în vârstă de peste 51 de ani.

Până la finalul studiului, 32% dintre cuplurile monitorizate au divorţat, iar pentru 24% dintre ele unul dintre parteneri a rămas văduv sau văduvă.

Divorţul a fost mai frecvent întâlnit în cazul cuplurilor mai tinere, iar decesele mai frecvente în cazul cuplurilor mai vârstnice.

Amelia Karraker, profesor la Iowa State University, coordonatoarea studiului, spune că bolile îşi pun adeseori o amprentă serioasă asupra cuplurilor, în principal din cauza motivelor financiare, şi pot să ducă la divorţ.

Soţiile care sunt sănătoase sunt adeseori principalul furnizor de servicii medicale în cuplu şi îşi asumă responsabilitatea exclusivă de a se ocupa de sarcinile gospodăreşti. În multe situaţii, ele sunt de asemenea singurele care aduc bani în casă.

De asemenea, calitate serviciilor de îngrijire medicală reprezintă un factor major.

Soţiile sunt adeseori mai puţin satisfăcute de îngrijirile medicale pe care le primesc de la soţii lor.

Bărbaţii, în special cei în vârstă, nu au fost educaţi pentru a furniza servicii de îngrijiri medicale în acelaşi fel în care au fost educate femeile.

Alte studii au evidenţiat în trecut faptul că femeile şi bărbaţii căsătoriţi au o sănătate fizică şi mintală mai bună.

Pe de altă parte, studiul condus de Amelia Karraker arată că bolile le pun pe femei în faţa riscului de a-şi pierde acele beneficii medicale aduse de căsnicie.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

4 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

5 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

5 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

6 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

6 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic