Motivul pentru care un preot a refuzat să spovedească o bătrână de 87 de ani, în postul Paștelui

Un caz recent a stârnit interesul Arhiepiscopiei Tomisului, în care un preot a fost acuzat că a refuzat să acorde taina spovedaniei unei femei în vârstă de 87 de ani.

Arhiepiscopia a inițiat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele acestui incident, urmărind să înțeleagă mai bine motivele și să determine dacă acțiunile preotului au fost conforme cu practicile și regulamentele bisericești.

După apariția informațiilor în mass-media despre refuzul unui preot de a spovedi o femeie de 87 de ani, Arhiepiscopia Tomisului a reacționat printr-un comunicat de presă. Acest comunicat subliniază că incidentul este în atenția lor și a fost înaintat Corpului de Inspecție Bisericească pentru o analiză detaliată.

Conform unei postări pe o rețea de socializare, un bărbat a împărtășit public experiența nefericită a mamei sale, care a fost respinsă de către preotul local atunci când a cerut spovedania.

“Am fost cu mama mea de 87 de ani la biserica din faţa poliţiei pentru a se spovedi. Am stat la slujbă frumos şi la sfârşit, când să se spovedească, preotul i-a spus mamei mele că nu o spovedeşte că nu stă pe strada care o are el, ci să îl sun pe preotul care are acea strada. Asta pentru mine înseamnă o ne….. Să vă fie ruşine că trimiţi acasă o bătrână în cârjă şi nu o poţi spovedi în biserică. Ruşine ruşine ruşine…….”, a scris bărbatul.

În comunicatul emis de Arhiepiscopia Tomisului se menționează că în conformitate cu regulile canonice, refuzul clericului de a oferi spovedanie unei persoane care dorește această taină poate atrage sancțiuni disciplinare, precum dojana arhierească sau chiar caterisirea.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis că potrivit Regulamentului Autorităţilor Canonice, Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române „clericul duhovnic care refuză pocăinţa celui ce se întoarce de la păcat se sancţionează cu dojană arhierească, cu împlinirea unui canon de post şi de pocăinţă la mănăstire sau cu mutarea disciplinară; în caz de neîndreptare se cateriseşte”, potrivit news.ro.

Ce este taina spovedaniei

Spovedania sau mărturisirea păcatelor în fața preotului constituie partea principală a Tainei Pocăinţei, taină prin care credinciosul dobândeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez şi împăcarea cu Dumnezeu şi cu Biserica. Este deci ca un al doilea botez, cum a şi fost numită, adică taina curăţirii de păcatele personale şi a refacerii legăturii spirituale cu Biserica, întreruptă sau slăbită temporar prin păcat. Locul apei curăţitoare a botezului îl ţin aici lacrimile pocăinţei pentru păcatele săvârşite.

Taina pocăinţei are patru faze sau momente distincte:

a) Căinţa sau părerea de rău pentru păcatele săvârşite

b) Spovedania sau mărturisirea păcatelor către duhovnic

c) Îndeplinirea canonului de pocăinţă (epitimia sau certarea) dat de duhovnic

d) Dezlegarea sau iertarea păcatelor, pe care o dă Sfântul Duh, prin duhovnic.

Dintre aceste faze sau trepte, cea dintâi e de ordin psihologic, lăuntric, iar celelalte sunt acte rituale (liturgice), care fac parte din rânduiala mărturisirii. Ultimele două (îndeplinirea epitimiei şi dezlegarea de păcate) se pot inversa ca ordine. În principiu, dezlegarea ar trebui dată numai după îndeplinirea canonului, aşa cum se şi proceda, de fapt, odinioară; în practică însă, ea se dă astăzi îndată după spovedanie, rămânând ca fiecare penitent în parte să-şi îndeplinească epitimia în timp, adică fie înainte, fie după împărtăşire.

Odinioară, şi anume prin secolele III-VI, atât mărturisirea păcatelor mai grave, cât şi penitenţa se făceau în public. Administrarea Tainei Pocăinţei era mult mai riguroasă şi mai complicată decât astăzi, fiind strict reglementată prin disciplina penitenţială, care-i separa pe păcătoşi (cei supuşi penitenţei) de credincioşii fără păcate, obligându-i să rămână în pronaosul bisericii (uneori în pridvor ori afară din biserică) şi luându-le dreptul de a aduce daruri la biserică, de a participa la Liturghia credincioşilor şi de a se împărtăşi. Din pricina scandalurilor la care dădea loc adesea mărturisirea publică, ea a fost cu timpul părăsită şi a rămas în practică numai mărturisirea individuală şi secretă, obişnuită astăzi.

De fapt, în practica vieţii religioase a majorităţii credincioşilor noştri, spovedania este astăzi strâns legată de împărtăşire, pentru că de regulă împărtăşirea fără spovedanie nu se poate face, iar cei ce se spovedesc o fac de cele mai multe ori cu scopul de a se împărtăşi.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 310-311)