Din cuprinsul articolului
Este bine cunoscut faptul că doliul nu urmează un parcurs liniar. Însă pentru un mic procent dintre oameni, durerea provocată de pierderea unei persoane dragi nu dispare niciodată. Specialiștii estimează că aproximativ 10% dintre persoanele îndoliate dezvoltă o afecțiune numită tulburare de doliu prelungit (PGD), caracterizată prin emoții intense, precum tristețe profundă sau vinovăție, care persistă mai mult de șase luni.
Această afecțiune este recunoscută oficial ca tulburare psihiatrică și a fost clasificată de Organizația Mondială a Sănătății în 2018. Tulburarea este definită prin niveluri ridicate și persistente de suferință asociată pierderii unei persoane apropiate.
Simptomele tulburării de doliu prelungit și impactul asupra vieții cotidiene
Potrivit specialiștilor din domeniul sănătății, persoanele care suferă de tulburare de doliu prelungit petrec mult timp gândindu-se la persoana decedată și întâmpină dificultăți majore în a accepta pierderea. În unele cazuri, acestea pot avea gânduri suicidare și le este extrem de greu să revină la activitățile zilnice obișnuite.
Mulți pacienți descriu sentimentul că viața și-a pierdut sensul sau că și-au pierdut o parte din identitate. Deși sunt conștienți de realitatea decesului, nu reușesc să o accepte din punct de vedere emoțional.
Persoanele care au pierdut pe cineva în urma unui eveniment traumatic sau neașteptat prezintă un risc mai mare de a dezvolta această tulburare, însă nu toți cei care trec prin astfel de experiențe sunt afectați, ceea ce ridică întrebări importante în rândul comunității științifice.
Ce au descoperit cercetătorii despre creierul persoanelor afectate
Într-o analiză recentă publicată în revista medicală „Trends in Neurosciences”, cercetătorii au examinat mecanismele neurobiologice asociate tulburării de doliu prelungit și motivele pentru care aceasta persistă în cazul unor persoane.
Echipa de cercetare, formată din specialiști de la Universitatea New South Wales din Australia, susține că această tulburare prezintă tipare cerebrale similare cu cele observate la pacienții care suferă de depresie și anxietate. În plus, au fost identificate activități semnificative în sistemele cerebrale responsabile de recompensă și atașament.
Aceste descoperiri sugerează că unele persoane pot simți, la nivel psihologic profund, o nevoie intensă sau o „dorință” de a fi din nou în prezența persoanei pierdute, ceea ce face procesul de acceptare mult mai dificil.
Autorul principal al studiului, profesorul Richard Bryant, a explicat că tulburarea de doliu prelungit este o afecțiune relativ recent recunoscută în psihiatrie.
„Tulburarea de doliu prelungit este o afecțiune relativ nouă în categoria diagnosticelor psihiatrice.
Nu este vorba despre un tip diferit de doliu, ci mai degrabă despre faptul că persoana rămâne blocată în această stare.
Această situație se potrivește cu ideea că doliul este caracterizat de o dorință intensă și de un dor profund față de persoana decedată.”
Rolul circuitelor cerebrale implicate în emoții și motivație
Cercetarea s-a bazat în principal pe studii anterioare care au utilizat imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), o tehnologie care măsoară modificările fluxului sanguin în creier. În cadrul acestor teste, participanții priveau fotografii ale persoanei decedate sau erau rugați să se gândească la pierderea suferită.
Rezultatele au arătat modificări în circuitele cerebrale asociate recompensei, inclusiv în nucleus accumbens și cortexul orbitofrontal, regiuni implicate în dorință și motivație. De asemenea, au fost observate schimbări în amigdala și insulă, zone esențiale pentru procesarea emoțiilor.
Unele dintre aceste tipare cerebrale sunt similare cu cele observate la persoanele care suferă de depresie sau tulburare de stres post-traumatic, afecțiuni care implică simptome comune precum ruminația și suferința emoțională intensă.
Profesorul Bryant a explicat că această suprapunere este de așteptat, având în vedere caracteristicile comune ale acestor tulburări și impactul profund asupra funcționării emoționale.
Importanța recunoașterii și tratării acestei tulburări
Cercetătorii subliniază că recunoașterea tulburării de doliu prelungit este esențială pentru a putea oferi tratament adecvat pacienților afectați. Deși există metode terapeutice eficiente, acestea pot fi aplicate doar dacă afecțiunea este identificată corect.
Profesorul Bryant a atras atenția asupra importanței conștientizării acestei probleme.
„Sper să creștem nivelul de conștientizare. Pentru a trata această tulburare, trebuie mai întâi să o recunoaștem ca fiind o afecțiune.
Există tratamente care pot ajuta, însă nu le putem aplica dacă nu identificăm persoanele afectate.”
Specialiștii intenționează să continue cercetările pe grupuri mai mari de persoane îndoliate, pentru a înțelege mai bine modul în care activitatea cerebrală evoluează în timp și de ce unii oameni reușesc să depășească pierderea, în timp ce alții rămân blocați în suferință pentru perioade îndelungate, potrivit Daily Mail.
Descoperirile ar putea contribui la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente și la sprijinirea celor care se confruntă cu una dintre cele mai dificile experiențe emoționale din viață.
