Sari la conținut

Neurochirurg de la Spitalul Colentina: din cauza lipsei de personal doi pacienţi sunt condamnaţi la moarte

Un medic neurochirurg de la Spitalul Colentina din Bucureşti a postat pe Facebook un mesaj în care susţine că managerului unităţii a redus personalul Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă, iar în aceste condiţii se pot face intervenţii chirurgicale doar până la ora 15.00. Potrivit News.ro, el prezintă cazurile a doi pacienţi cu tumori benigne care trebuie supuşi unor operaţii de peste 12 ore şi susţine că i-a expus managerului această situaţie, despre care a spus că binele bolnavilor „reprezintă o lozincă” şi „nu este interesat de ei”.

Medicul neurochirurg Ionuţ Gobej de la Spitalul Colentina vorbeşte, într-un mesaj adresat pacienţilor, prietenilor, „oamenilor de bine” şi autorităţilor statului, despre situaţia de la unitatea medicală.

După ce prezintă o parte din dotările spitalului – în Secţia de Neurochirurgie se operează „folosind tehnici minim invazive, fiind astfel prima secţie de stat ce oferă pacienţilor accesul la astfel de terapii”, s-au realizat intervenţii în premieră în sistemul public, spre exemplu „awake craniotomy” – tehnica utilizată în extirparea unor tumori primitive cerebrale, microscop operator ultraperformant cu filtre pentru fluorescenţa vasculară şi tumorală, truse de microchirugie ultraperformante -, medicul cere sprijin „pentru ca toate cele existente să nu fie distruse”, în condiţiile în care, începând din ianuarie 2017, „personalul ATI a fost redus numeric de către noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost plătite”.

„A făcut asta (n.r. – managerul spitalului) în condiţiile în care resursa umană este total insuficientă în spitalele publice şi toţi medicii noştri fac un efort extraordinar pentru a convinge oameni să se alăture echipelor din care facem parte. Aceste acţiuni ale doamnei manager au dus la imposibilitatea realizării de intervenţii neurochirurgicale după ora 15.00”, scrie medicul pe pagina sa de Facebook.

El prezintă situaţia a doi pacienţi „cu patologie tumorală benignă, însă cu o situaţie clinică deosebit de gravă, cu un prognostic vital ce ar putea fi mai mic de o lună în lipsa operaţiilor” şi care au cerut ajutorul medicilor de la Secţia de Neurochirurgie.

Dacă operaţiile s-ar face cu succes, ar avea (n.r. – pacienţii) o speranţă de viaţă egală cu a populaţiei generale. Cei doi pacienţi au fost programaţi pentru intervenţii în a doua parte a lunii februarie, în prezent realizându-se bilanţul şi planul preoperator. Este de ştiut că cei doi pacienţi au văzut neurochirurgi din toate clinicile de profil din Bucureşti, aceştia declinându-şi competenţa. Problema a apărut pentru că timpul operator mediu pentru fiecare pacient este de aproximativ 12 ore, astfel neputându-se efectua intervenţiile până la ora 15.00 (lipsa personalului ATI, neplata orelor suplimentare, concedierea de personal), pacienţii fiind condamnaţi la moarte”, mai arată medicul neurochirurg.

El precizează că până în ianuarie 2017 au fost realizate multiple astfel de intervenţii, administraţia trecută „găsind resursele materiale pentru a rezolva situaţii similare”, motiv pentru care a apelat ”cu toată buna credinţă” la ajutorul noului manager al spitalului, Silvia Ifrim, la care am fost în audienţă vineri.

„I-am expus iniţial oral această situaţie şi am primit un răspuns siderant, citez: „nu mă interesează, nu este problema mea”… „binele pacientului reprezintă o lozincă”. Văzând că demersul meu a rămas fără rezultat, am făcut o cerere în scris, exact cu cele discutate cu doamna manager, însă mi-am pierdut speranţa că vom putea realiza ceva în această echipă”, mai scrie medicul.

Ionuţ Gobej susţine că, ţinând cont de cele de mai sus, condiseră că managerul Spitalului Clinic Colentina „nu poate îndeplini în continuare aceasta funcţie, pentru că nu este competent, nu este moral şi că pentru el binele pacienţilor „reprezintă o lozincă” şi „nu este interesat de ei”.

El cere demisia de urgenţă a managerului şi înlocuirea ei „cu o persoană competentă, capabilă să rezolve probleme în interesul pacienţilor”.

De asemenea, el face apel la cei care cred în el să se alăture demersului său.

La începutul lunii ianuarie, primarul Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis pe managerul Spitalului Colentina, Bogdan Andreescu, pe motiv că i-a ţinut pe pacienţi în frig în saloane.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel