joi, martie 12, 2026
4 C
București

 Neversea 2023. Ce anunță autoritățile în cazul situaţiilor de urgenţă

 Neversea 2023. Cum sunt pregătite autoritățile să gestioneze eventualele în situaţii de urgenţă

Cel de-al 5-lea Festival Anual Neversee începe astăzi la Constanța. Peste 150 de artiști vor cânta pe scena festivalului și zeci de mii de fani din întreaga lume sunt așteptați să participe la eveniment în fiecare zi.

Organizatorii au colaborat cu autoritățile locale și organizațiile MAI pentru a intensifica măsurile de siguranță și pentru a se asigura că plaja Neversea va fi cel mai sigur loc public de pe coasta Mării Negre pe toată durata festivalului.

Citeste si…

Echipaje canine specializate în depistarea drogurilor

Începând de astăzi după-amiază, de la ora 16.00, și până luni dimineață, Constanța devine gazda celui mai mare festival care are loc pe o plajă din Europa. Vor participa fani ai muzicii de pe toate continentele, cei mai mulți din Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Italia, Bulgaria și Israel. Pentru ca evenimentul să se desfășoare ca și la edițiile anterioare, în cele mai asigure condiții, în perimetrul festivalului și în proximitatea lui vor fi la datorie peste 1.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, inspectori anti-drog, precum și 700 de agenți de securitate privați.

O atenție deosebită se va acorda prevenirii și combaterii traficului și consumului de substanțe cu efect psihoactiv, la acțiuni urmând să participe și echipaje canine specializate în depistarea drogurilor și altor substanțe interzise.

Aparatura perfomantă este esențială pentru salvarea prematurilor

Puncte de prim-ajutor

Două posturi medicale avansate şi trei puncte de prim-ajutor sunt pregătite să gestioneze eventualele situaţii de urgenţă, alături de alte echipamente de intervenţie ale pompierilor militari. Organizatorii Neversea estimează un trafic de peste 260 de mii de oameni în cele patru zile şi patru nopţi ale festivalului, potrivit RRA.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

ANM dă alerta în toată țara! România, lovită de un ciclon ce va aduce un val de aer polar!

Experții de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au...

Breaking News. Membrul trupei Holograf s-a stins din viață

Muzicianul Iulian „Mugurel” Vrabete, membru al trupei Holograf, a...

Avertisment: Netratată, boala cronică de rinichi poate duce la dializă sau transplant de organ

Medicii atrag atenția asupra importanței depistării precoce a afecţiunilor...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ministerul Sănătății va începe reorganizarea modului în care funcționează spitalele

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea să accelereze reforma sistemului sanitar....

Citește și