vineri, februarie 13, 2026
2.2 C
București

Nicușor Dan îl pune la punct pe Donald Trump: Pacea nu se poate decide fără Ucraina la masă

Înaintea discuţiilor din 15 august, din Alaska, dintre Trump – Putin, preşedintele Nicușor Dan îl avertizează pe liderul de la Casa Albă să ţină cont de faptul că nici o pace nu poate fi decisă fără ca Ucraina să fie la masa negocierilor.

„Salut eforturile președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de a construi o soluție de pace justă și durabilă.
Am semnat, împreună cu ceilalți lideri europeni, declarația noastră comună care afirmă fără echivoc: pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul.

Vom continua să susținem Ucraina, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune și pentru apărarea valorilor care stau la baza proiectului european”, a transmis Nicușor Dan pe X.

 

Sursa foto: X/Nicuşor Dan

Liderii UE, scrisoare deschisă către Donald Trump

Liderii UE au dat o declarație comună prin care fac apel la președintele SUA, Donald Trump, să apere interesele de securitate ale Europei. Demenţionat că Ungaria nu a semnat documentul.

Declarația comună a țărilor UE a apărut cu câteva zile înainte de întâlnirea din Alaska, a lui Trump cu Putin. La întâlnire nu au fost invitați liderii europeni și nici președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. De asemenea, europenii au respins ideea lui Trump privitoarea la cedarea de către Ucraina a unor teritorii, scrie Mediafax.

În declarația de marți dimineața, liderii europeni au arătat că „salută eforturile președintelui Trump de a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, dar au transmis că pentru ei, „calea către pacea în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina”.

Citeste si…

„O pace justă și durabilă, care aduce stabilitate și securitate, trebuie să respecte dreptul internațional, inclusiv principiile independenței, suveranității, integrității teritoriale și faptul că frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță”, au spus liderii UE.

Europenii vor face miercuri o nouă încercare de a-l convinge pe Trump, în cadrul unei întâlniri virtuale convocate de cancelarul german Friedrich Merz. Trump nu a confirmat dacă va participa, dar a spus că va primi „ideile tuturor” înainte de a se întâlni cu Putin.

Declarația liderilor UE a avut și rolul de a arăta unitatea europeană. Totuși, prim-ministrul maghiar Viktor Orbán, cel mai apropiat aliat al lui Putin în Europa și care a încercat să blocheze sprijinul UE pentru Ucraina, nu a semnat documentul. El a fost singurul dintre cei 27 de lideri europeni care a refuzat să se alăture declarației comune.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Reducem dar nu prea, instituțiile publice au postat peste 1500 de joburi pentru ocupare

În timp ce discuțiile despre tăierea cheltuielilor publice domină...

A fost înaintată o nouă dată pentru publicarea raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024

În luna decembrie, președintele Nicușor Dan a declarat că...

Vești bune pentru persoanele cu dizabilități: ANPIS plătește în avans peste 251 de milioane de lei

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va...

17 semne ale unui cancer rar, adesea confundat de medici cu boli obișnuite

Cancerul neuroendocrin este adesea dificil de diagnosticat, iar pacienții...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și