duminică, februarie 15, 2026
9.9 C
București

Noi dezvăluiri despre doctorița de la Brăila, ucisă în propriul cabinet

Noi dezvăluiri despre doctorița de la Brăila, ucisă în propriul cabinet. La mai mult de 48 de ore de la uciderea doctoriței Marina Gavril în cabinetul ei stomatologic din Brăila, anchetatorii nu au reușit să identifice niciun indiciu care să-i conducă la autorul crimei.

Joi, anchetatorii au căutat noi probe și au chemat la audieri mai mulți apropiați ai victimei. Un fost șef al Poliției Brăila a sugerat că ar putea fi vorba de o crimă premeditată, dar unii experți iau în considerare și varianta că asasinul ar fi dorit să transmită un mesaj către cineva din anturajul doctoriței.

Citeste si…

Doctorița ucisă în Brăila

Fără să aibă o idee clară despre cine ar fi putut să o ucidă pe Marina Gavril, criminaliștii s-au întors pentru a treia oară în cabinetul unde a avut loc crima, în căutare de noi indicii care ar fi putut fi omise anterior, potrivit știrilor ProTV. 

„Sigiliul de la ușa cabinetului a fost rupt și înăuntru se află anchetatorii de la Institutul Național de Criminalistică.”

„Moartea numitei Marina Gavril a fost violentă (…) și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, consecutivă unor plăgi tăiat-înjunghiate de la nivelul gâtului”, a declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

După mai mult de 48 de ore de la crimă, singura certitudine a anchetatorilor este raportul legiștilor, care a confirmat că medicul stomatolog a murit din cauza unei insuficiențe cardio-respiratorii, după ce a pierdut mult sânge din rănile provocate la gât.

Citeste si…

Modul în care Marina Gavril își administra cabinetele stomatologice ridică cele mai mari suspiciuni. În cabinetul din Brăila, de exemplu, lucra singură și, conform vecinilor, se încuia cu pacienții înăuntru. Nu avea niciun sistem de înregistrare video.

Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, a declarat: „Trebuia măcar o cameră de luat vederi, trebuia un sistem de alarmă”.

Telefonul doctoriței nu a fost găsit încă. S-a încercat localizarea aparatului, dar nu există informații publice despre rezultat. Este posibil ca telefonul să fi fost deja deconectat de la baterie.

Citeste si…

Cătălin Chivu, fost inspector șef al IPJ Brăila, a spus: „Un telefon poate să dețină diferite tipuri de informații, poți să localizezi o persoană, poți să ai acces la niște discuții, la numerele de la care s-a apelat. Cred în proporție de 90% că aici nu este vorba despre un jaf. Și putem pronunța cuvântul premeditare!”.

Un „modus operandi” care arată multă furie reținută

În anchetă au fost audiați mai mulți apropiați ai doctoriței. Familia ei a venit la Parchet însoțită de un bărbat care ar fi deținut o funcție importantă în Republica Moldova și a cerut să nu fie filmat, invocând protecția datelor personale.

Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol, a declarat: „Anchetatorii iau în considerare și ultimele relații pe care le-a avut în ultima perioadă, inclusiv relația de cuplu”.

Citeste si…

Dan Antonescu, criminolog, a spus: „Trebuie verificați toți, soțul, fratele, orice rudă sau orice prieten care ar putea să aibă legătură în zona infracțională și să ne trezim că avem de-a face cu o crimă mesaj. Au fost astfel de situații, când pentru a influența pe cineva, i-a fost amenințat un apropiat sau chiar executat”.

Leliana Pârvulescu, psiholog criminalist, a adăugat: „Aici avem de a face cu un modus operandi care arată foarte multă furie strânsă”.

De la comiterea crimei, soțul doctoriței nu a mai fost văzut la cabinetul său stomatologic. Marina Gavril l-a cunoscut acum 14 ani, în Chișinău, în timpul unei excursii.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Arma invizibilă care declanșează sindromul Havana: Experimentul dureros al unui cercetător

Un cercetător norvegian, cunoscut ca sceptic al așa numitului...

Oamenii de știință: Mănâncă această legumă în fiecare zi, iar tensiunea arterială va scădea

O legumă este considerată una dintre cele mai sănătoase...

Pacient revoltat, obligat să-și cumpere singur pernă într-un spital de stat

Un pacient internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență...

Metode de gătit mai sigure recomandate de oncologi

Oncologii spun că o pregătire atentă a alimentelor sprijină...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ministrul Sănătății este ferm după moartea fetiţei la dentist: A luat o decizie drastică

Ministrul Sănătății este ferm după moartea fetiţei la dentist....

Citește și