Sari la conținut

Noi percheziții în cadrul dosarului morților suspecte de la Secția ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”

pacient spital
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon

Noi percheziții în cadrul dosarului morților suspecte de la Secția ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”. Astzi, 5 iunie 2025,  procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti fac noi percheziţii în legătură cu dosarul privind decesele din Secţia ATI de la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti. 

Acțiunea anunțată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti are legătură cu dosarul privind decesele din Secţia ATI.

Spital SF. Pantelimon
sursa foto: urgentapantelimon.ro

”În dimineaţa zilei de 05.06.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale, au pus în executare mandate de percheziţie domiciliară în mun. Bucureşti, la locuinţele unor cadre medicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, anunță procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Ancheta, desfășurată cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale, are ca scop lămurirea circumstanțelor în care au murit mai mulți pacienți între 16 martie 2022 și 4 aprilie 2024.

Mai mult, în această dimineață au fost emise și mandate de aducere pe numele a două cadre medicale. Ele vor fi audiate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. În anchetă, vor fi audiați și doi martori.

Cercetările sunt desfășurate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București în colaborare cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, potrivit Pro TV.

Reamintim că dosarul a intrat în atenția publică în urma suspiciunilor legate de o serie de decese înregistrate în secția de terapie intensivă a spitalului „Sf. Pantelimon”.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel