joi, aprilie 30, 2026
5.1 C
București

Noi restricții începând de mâine. Iohannis: ”În primăvară am reușit să reducem numărul cazurilor, cred că vom putea face asta, din nou”

Noi restricții. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-o conferință de presă, că vom avea noi restricții, în București, începând de mâine. 

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în şedinţa din această după-amiază, măsuri suplimentare de protecţie ce vor fi aplicate cel puţin pentru următoarele 14 zile în Capitală, în urma creşterii incidenţei cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

”Pentru a putea stopa epidemia de COVID-19 este nevoie de un efort național. Cetățenii sunt partenerii autorităților, iar autoritățile au obligația de a-i respecta și de a-i trata ca atare. Asta înseamnă, printre altele, comunicarea clară și unitară a deciziilor, informarea din timp și predictibilitate atunci când sunt necesare restricții care le afectează viața cetățenilor,” a declarat Iohannis.

Președintele a adăugat că presiunea pe spitale, și în special pe secțiile de terapie intensivă, a crescut la cote uriașe și acest lucru nu mai poate continua. Trebuie să acționăm acum, decisiv, pentru a reduce din povara de pe umerii sistemului medical.

”Dragi români, ducem de atâtea luni o bătălie pentru sănătatea și viața noastră. În primăvara acestui an, noi, românii, prin eforturi mari și sacrificii deloc ușoare, am reușit să reducem masiv curba infectărilor.  Sunt convins că putem face din nou acest lucru împreună,” a precizat președintele.
El a continuat spunând că, din păcate, situația în care s-a ajuns impune măsuri suplimentare la București și probabil ați urmărit, astăzi s-a decis în comitetul local să se pună în aplicare măsurile prevăzute în metodologie. Deci, elevii nu vor mai merge la școală, se va trece la online, restaurantele, barurile, în interior vor fi închise, purtatul măștii în toate locurile publice va deveni obligatoriu.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Horoscop rune MAI. Mihai Voropchievici anunță schimbări majore: ce aduce RUNA Thurisaz

Luna mai 2026 se anunță una plină de transformări...

Gestul banal de la bloc care te poate costa scump. Mulți români îl fac fără să știe

Românii care locuiesc la bloc trebuie să respecte reguli...

Descoperire alarmantă: un antioxidant comun ar putea alimenta tumorile canceroase

În ultimii ani, cercetarea oncologică și-a extins semnificativ direcția...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ce NU ai voie să faci de Izvorul Tămăduirii. Obiceiuri strict interzise pe 17 aprilie

Sărbătoarea de Izvorul Tămăduirii, celebrată în Vinerea din Săptămâna...

Masca devine din nou obligatorie: val exploziv de gripă „super-agresivă”

Măștile au început din nou să devină obligatorii în...

Din nou în alertă COVID: oficialii din acest stat cer revenirea la mască

California trece printr-un nou val de COVID-19, iar autoritățile...

Citește și