Sari la conținut

Nouă semne că nu bei suficientă apă. Cum te avertizează organismul

deshidratare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Deshidratare simptome

Semne de deshidratare. Apa este cea care sprijină reacțiile metabolice, ajută la transportul nutrienților și hormonilor în organism și asigură eliminarea „deșeurilor”. Dacă este bine hidratat, organismul poate lupta eficient cu bolile. Însă, prea multă apă nu e indicată. Medicii ne sfătuiesc să ținem cont de sex, înălțime, greutate când vine vorba de necesarul de apă.

„Necesarul de apă zilnic depinde de sex, înălțime, greutate, temperatură ambiantă, stare de sănătate, nivel de activitate și de dietă (una bazată pe fructe și legume va necesita un aport mai mic de apă)”, potrivit medicului Lygia Alexandrescu.

Câtă apă trebuie să bem

Bărbaților li se recomandă să consume trei litri de lichide zilnic, iar femeilor 2,2 litri. Cantitățile sugerate nu includ numai apă, ci lichide, în general. Până și cafeaua, ceaiul, sucurile de fructe sau băuturile îndulcite furnizează organismului mai multă apă, deși băuturile care conțin zahăr nu sunt, în general, recomandate. Aproximativ 20% din cantitatea de apă pe care o ingerăm zilnic provine din alimente.

Iată opt semne prin care organismul te avertizează că nu ai băut destulă apă:

1. Ai gura uscată

Poate părea evident: îţi e sete, deci ai gura uscată. Însă sucurile nu sunt o soluţie pentru această problemă. Apa lubrifiază membranele din gură şi gât şi asta generează mai multă salivă.

2. Ai pielea uscată

Pielea e cel mai mare organ al corpului, aşa că are nevoie de hidratare. Pielea uscată e unul dintre primele semne ale deshidratării. Lipsa apei înseamă lipsa transpiraţiei, care duce la incapacitatea corpului de a elima excesul de murdărie acumulat pe parcursul zilei. Dacă vrei să eviţi coşurile, cel mai bine e să bei multă apă.

3. Ai ochii uscaţi

Lipsa apei din organism duce la ochi înroşiţi, iar canalele lacrimale se usucă, ceea ce poate afecta serios ochii.

4. Ai dureri articulare

Cartilajele şi discurile vertebrale sunt făcute 80% din apă. Sunt necesare pentru ca oasele să nu se frece între ele. Dacă nu consumi destulă apă, ele vor fi afectate şi încheiturile tale nu vor mai absorbi şocul unor mişcări bruşte.

5. Îţi scade masa musculară

Având în vedere că şi muşchii sunt făcuţi din apă, e normal ca atunci când bei puţină apă să pierzi masă musculară. Dacă bei apă după ce ai făcut exerciţii fizice, nu doar te menţii hidratat, ci şi te aiguri că apa va ajunge în locurile potrivite din corpul tău şi reduce riscul unor inflamaţii şi dureri.

6. Eşti bolnav mai mult timp

Dacă bei apă, organele tale pot elimina mai repede toxinele. Organele private de apă o iau din alte locuri, precum din sânge, care poate duce la alte probleme de sănătate.

7. Te simţi obosit

Dacă organismul ia apă din sânge, nici oxigenul din sânge nu mai circulă bine prin corp. O lipsă de oxigen duce la oboseală şi stare de somnolenţă.

8. Îţi e foame

Când eşti deshidratat, corpul tău crede că ai nevoie de mâncare. Acest lucru se întâmplă pe parcursul zilei, dar şi noaptea când simţi nevoia unei gustări. Totuşi, dacă mănânci, dai mai mult de lucru organismului, în timp ce dacă bei apă, îl purifici şi îl dai combustibil.

9. Culoarea urinei

Cel mai simplu și corect mod de a verifica dacă suntem corect hidratați este prin verificarea culorii urinei. Dacă este de culoare galben deschis este bine. Dacă este galben închis, ca un ceai de tei foarte concentrat, asta înseamnă că s-a instalat deshidratarea. În acest caz, trebuie corectat imediat aportul de lichide

Iată câteva sfaturi utile pentru a rămâne hidratat:

  •  Este important să aveți tot timpul la îndemână o sticlă cu apă.
  •  În cazul în care doriți o alternativă la apa plată, încercați să-i schimbați gustul adăugând o felie de lămâie în băutură.
  • Când faceți exerciții fizice, consumați apă înainte, în timpul și după antrenament.
  •  Începeți și încheiați ziua cu un pahar cu apă.
  • Când vă este foame, beți apă. Senzația de sete este adesea confundată cu cea de foame. Foamea adevărată nu va fi potolită cu apă.
  • Programați-vă să beți apă dacă nu sunteți obișnuiți cu asta – de exemplu, atunci când vă treziți, la micul dejun, la prânz sau când mergeți la culcare, sau beți un pahar mic cu apă la sfârșitul fiecărei ore.
  • Beți apă chiar și atunci când mergeți la restaurant.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel