Sari la conținut

Noua tulpină de coronavirus din UK: cu 70% mai contagioasă și cu 30% mai letală. Va deveni dominantă și în România?

Noua tulpină covid. În urma unei analize efectuată de către specialiștii MedLife parte a diviziei de cercetare din cadrul grupului, din cele 79 de genomuri SARS-CoV-2, probe recoltate în perioada 13 – 21 ianuarie 2021 și provenite din mai multe orașe ale țării (București, Cluj, Vâlcea, Galați, Târgoviște, Slobozia, Călărași), s-a constatat că 10 dintre acestea conțin noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie. Potrivit raportului, probele ce conțin noua tulpină provin din București, 6 probe, din Vâlcea, 2 probe, și din Cluj, 2 probe.

Așadar, există posibilitatea unei transmiteri comunitare, spun specialiștii.

Noua tulpină covid poate deveni dominantă și în România?

“Datele noastre preliminare arată că există o dinamica importantă legată de noua tulpină din Marea Britanie. Astfel, dacă în urmă cu o lună de zile, când am secvențiat 60 probe, nu au fost identificate persoane cu noua tulpină, la secvențierea curentă am identificat 10 din 79.

Acest lucru indică faptul că prevalența pe lotul MedLife este una mare, de 12,6%, ceea pare să confirme că tulpina din Marea Britanie este mai contagioasă și, dacă acest trend se păstrează, ar putea să devină tulpină dominantă în România, la fel cum s-a întamplat și în alte state”, a declarat Dumitru Jardan, biolog și coordonator al studiului de secvențiere, derulat de MedLife.

Totodată, în cadrul aceluiași studiu s-a pus accent și pe identificarea și altor tulpini ale virusului SARS-CoV-2. Conform specialștilor MedLife, nu a fost identificată tulpina din Africa de Sud pe lotul de probe studiat.

“În acest sens este nevoie să se continue procesul de secvențiere, recomandările Uniunii Europene indică un procent de minimum 5% din totalul probelor pozitive, pentru a urmări dinamica răspândirii noilor tulpini și pentru a descoperi noi tulpini și implicit eficiența vaccinurilor la acestea”, a declarat biologul Dumitru Jardan, doctor în științe medicale.

Cu 70% mai contagioasă și cu 30% mai letală

Conform cercetărilor internaționale, noua variantă de tulpină COVID-19, care provine din Marea Britanie ar putea fi cu până la 70% mai contagioasă spun cercetătorii de la Oxford. De asemenea, se estimează că mortalitatea pentru noua tupina e cu 30% mai mare față de celelalte tupini.

În ceea ce privește transmisia noii tulpini, s-a observat o creștere a transmisibilității la toate grupele de vârstă, aceasta include o răspândire sporită și în rândul copiilor.

“Este foarte important să fim atenți la felul în care evoluează pandemia, dinamica noii tulpini fiind un semnal important de alarmă pentru autorități în ceea ce privește relaxarea măsurilor de protecție. În continuare cea mai bună soluție este vaccinarea împotriva COVID-19. De altfel, avem în derulare un studiu asupra imunizării post vaccinare, iar primele rezultate ale diviziei noastre de cercetare, arată că persoanele care s-au vaccinat au dezvoltat un răspuns imun puternic”, a mai spus Dumitru Jardan, biolog.

Studiul de secvențiere a virusului SARS-CoV-2, o inițiativă socială, este parte din programul de cercetare derulat integral de către specialiști MedLife, cu resursele materiale proprii. Până la momentul actual au fost secvențiate 314 probe, toate rezultatele fiind raportate către Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății. La nivelul spitalelor publice, numărul probelor raportate (până la 25 ianuarie 2021) fiind de 159 de probe.

Noua tulpină covid e foarte agresivă

În perspectivă, MedLife își propune să monitorizeze constant prin secvențiere cazurile de SARS-CoV-2 din România pentru o mai bună caracterizare a virusurilor care circulă pe teritoriul țării.

„Așa cum am anunțat la finalul anului care tocmai l-am încheiat, continuăm să derulăm acest studiu, realizat exclusiv de către MedLife, pentru a analiza toate schimbările pe care le aduce acest virus și pentru a ști cum putem acționa în consecință. Din câte putem observa, noua tulpină are o dinamică importantă, fiind mai agresivă, și este un semnal de alarmă în ceea ce privește relaxarea măsurilor de siguranță.

Autoritățile trebuie să țină seama foarte atent de toată această evoluție a pandemiei, iar cetățenii să nu uite că măsurile de siguranță existente – masca sanitară, igiena și distanțarea – sunt extrem de necesare și importante și vor ajuta inclusiv în lupta cu noua tulpină.

Ne-am arătat toată susținerea față de autoritățile române, punând la dispoziție toate studiile și oferind tot suportul necesar. Totodată, angrenându-ne în acest proces, ne-am asumat responsabilitatea că vom efectua rapoarte periodice și la o scară largă, pe care le vom putea pune atât la dispoziția Guvernului României, cât și a celorlalte guverne ale țărilor învecinate, dacă aceștia vor dori să se folosească de concluziile științifice cu referire la evoluția virusului”, a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO MedLife Group.
Procesul de secvențiere va continua, anunță reprezentanții MedLife pentru a identifica informații noi, relevante pentru piața locală și care să contribuie la adaptarea strategiei naționale de luptă împotriva COVID-19.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel