sâmbătă, martie 28, 2026
7.8 C
București

Noul plafon pentru compensarea medicamentelor, după majorarea pensiilor

Din cuprinsul articolului

Odată cu creșterea punctului de pensie, de ieri s-a majorat și plafonul de venituri până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor.

De această facilitate vor beneficia persoanele cu venituri de până la 1.830 lei pe lună, față de 1.608 lei pe lună, cât era limita anterioară.

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Ce prevede legislaţia actuală

Legislaţia prevede că finanţarea compensării medicamentelor pentru pensionarii cu pensii mici se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi de 40% din bugetul Ministerului Sănătăţii, sub formă de transferuri către FNUASS.

Citeste si…

În perioada ianuarie – septembrie 2023, în cadrul programului de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B au fost eliberate 2,01 milioane de rețete aferente unui număr de 432.525 de pensionari, cu o valoare totală de 238,4 milioane lei, potrivit datelor prezentate în nota de fundamentare a actului normativ, potrivit rador.ro.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Mănânci asta și iei statine? Greșeala care îți poate anula tratamentul fără să îți dai seama

Tot mai mulți oameni caută răspunsuri despre alimentația corectă...

Băutura miraculoasă care reduce riscul de atac de cord și are puține calorii

Medicii susțin că anumite băuturi, cum ar fi sucurile...

ALERTĂ! Percheziții la DSU! Telefonul lui Raed Arafat, ridicat de procurori / Ce nereguli suspectează anchetatorii?

Procurorii anticorupție fac percheziții la sediul Departamentului pentru Situații...

Se dau bani de la stat! Acești români vor primi 2.000 de lei pentru medicamente / Cum pot fi utilizați banii?

Vești bune în pragul sărbătorilor pascale! Locuitorii din Sectorul 1...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și