marți, martie 17, 2026
4.5 C
București

Novartis România și Asociația Pădurea Copiilor sprijină reîmpădurirea și dezvoltarea comunităților locale

Voluntarii de la Novartis România, împreună cu Asociația Pădurea Copiilor au cules ghinde din Pădurea Sinești, pe care mai apoi le-au însămânțat în PEPI – Pepiniera Educațională Participativă și Incluzivă de la Pasărea, cea mai mare pepinieră comunitară din țară.

Acțiunea face parte din inițiativa „Community Day”, un program prin care angajații Novartis Romania se implică activ în protecția mediului și dezvoltarea comunităților locale.

În cadrul acțiunii, au fost colectate aproximativ 60 kg de ghinde, fiind mai apoi însămânțate în Pepiniera Comunitară Pasărea, cu scopul de a crește viitori puieți de stejar. Aceștia vor fi plantați ulterior pentru refacerea ecosistemelor și crearea viitoarelor păduri ale României, se precizează într-un comunicat. Această inițiativă vine în sprijinul comunităților locale din sudul țării, afectate de deșertificare și fenomene meteorologice extreme.

„La Novartis, știința întâlnește speranța. Community Day reprezintă o expresie vie a acestei valori, transformând energia și implicarea colegilor noștri în acțiuni reale pentru comunitate și mediu. Fiecare ghindă plantată simbolizează un pas concret spre un viitor mai sustenabil. Iar implicarea fiecărui coleg se transformă nu doar într-un rezultat colectiv, ci și într-un angajament viu față de mediul înconjurător”, a declarat Evy Bierebeeck, Country President Novartis România.

Citeste si…

În paralel cu inițiativele de voluntariat, Novartis România continuă să integreze sustenabilitatea în toate aspectele activității sale, prin măsuri concrete de reducere a impactului asupra mediului. Compania a redus cu 57% consumul de apă în cadrul operațiunilor sale față de nivelul din 2016, cu un progres de 9% față de anul precedent și a diminuat deșeurile destinate eliminării cu 72% comparativ cu anul 2016, o îmbunătățire de 17% față de anul anterior. Toate aceste acțiuni susțin angajamentul companiei de a atinge neutralitatea emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2040, contribuind astfel la protejarea mediului și la un viitor mai sustenabil.

Pădurea Copiilor răspunde din anul 2016 urgenței climatice și sociale din sudul României, unde lipsa pădurilor amplifică efectele schimbărilor de temperatură, afectând direct calitatea vieții comunităților locale. Organizația plantează și îngrijește păduri în zone afectate de fenomene meteorologice extreme, contribuind la atenuarea schimbărilor climatice și la restaurarea

Citeste si…

ecosistemelor. Până în prezent, peste 2,3 milioane de puieți au fost plantați și îngrijiți în 50 de localități, dintre care peste 500.000 sunt puieți de stejar. Din 2016 până în prezent, organizația a împădurit 225 hectare cu peste 35 de specii, care au captat cumulativ peste 161.800 de tone de CO₂.

„La Pădurea Copiilor, credem că pădurile nu se construiesc doar cu puieți, ci și cu implicare, responsabilitate și colaborare. Implicarea voluntarilor Novartis România în acțiunile noastre de împădurire ne arată cât de puternic poate fi impactul colectiv: împreună transformăm terenurile degradate în păduri sănătoase și reziliente, iar fiecare ghindă plantată este un pas concret către un mediu mai echilibrat și sustenabil pentru comunitățile locale,” a declarat Teodora-Alexandra Pălărie, Președinte Asociația Pădurea Copiilor. 

Citeste si…

Pepiniera Educațională Participativă și Incluzivă de la Pasărea funcționează ca incubator pentru puieții aclimatizați, laborator educațional în aer liber și accelerator al implicării comunitare, oferind o legătură directă între efortul voluntarilor și rezultate vizibile în natură.

România se confruntă cu extinderea zonelor aride în ultimele trei decenii, în special în sud și sud-est, iar fenomenele climatice extreme – secetă, deșertificare, inundații, alunecări de teren, vânturi puternice sau variații mari de temperatură – afectează sănătatea, mijloacele de trai și calitatea vieții localnicilor.

Conform Strategiei Naționale pentru Schimbări Climatice, împădurirea intensivă este principala măsură de adaptare, iar implicarea mediului privat aduce un impact real asupra comunităților vulnerabile.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Un virus care îți șterge complet memoria sistemului imunitar este din nou în creștere

Cazurile de rujeolă au crescut semnificativ în ultimii ani,...

„Nu există vârstă pentru un AVC”. Semne care trebuie să te facă să suni urgent la 112

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate apărea la orice vârstă,...

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Efectul care a nedumerit lumea medicală

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Deși...

Bugetul Sănătății 2026: investiții record în programele naționale, dar fondurile rămân la limită

Ministrul Rogobete a prezentat astăzi bugetul Sănătății pentru 2026...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Lecția viitorului în școli. Descoperă-l pe Electro-Nicu și tainele reciclării DEEE

Harta Reciclării lansează „Electro-Nicu te ține la curent”, o...

Semnal de alarmă privind otrava care poate distruge omenirea! O consumăm zilnic

Oamenii de știință au lansat “o alertă urgentă” cu...

Citește și