Sari la conținut

Inflamarea ochiului este o urgență medicală! Nu o ignora

Uveită este considerată o urgență medicală și nu trebuie să o ignori. Practic, uveita este o afecțiune oculară care constă în inflamarea ochiului, mai exact a învelișului mijlociu al globului ocular numit tract uveal, care apare brusc și se agravează foarte repede.

Uveita poate să fie de origine bacteriană, virală, parazitară sau autoimună. Boala poate afecta orice categorie de vârstă. Medicii spun că boala poate să apară la un ochi sau să cuprindă ambii ochi.

În literatura de specialitate, după localizarea procesului inflamator se regăsesc mai multe forme clinice: uveita anterioară, uveita intermediară, uveita posterioară. Uveita anterioară spun medicii este de regulă, unilaterală, adică apare la un singur ochi. În acest tip de uveită, irisul este partea care se inflamează. Uveita intermediară apare mult mai rar, iar în cazul ei este afectată zone din jurul corpului ciliar dar și marginea retinei. Uveita posterioară este cel mai greu de tratat deși evoluția bolii este lentă. Din păcate, acest tip de uveită este adesea asociată cu pierderea treptată a vederii. De asemenea, uveita se clasifică după severitatea simptomelor în: uveite acute, subacute și uveite cronice.

Iată care sunt principalele cauze ale uveitelor:

  • infecții bacteriene – TBC, boala Lyme, sifilis,
  • infecții parazitare – toxoplasma,
  • bolile autoimune,
  • boli inflamatorii – boala Crohn, colita ulcerativă,
  • anumite forme de cancer – limfoamele,
  • traumatisme oculare

De multe ori, uveitele sunt asociate cu alte boli inflamatorii fie din sfera ORL, cea dentară sau chiar cu anumite probleme ale tubului digestiv. Uneori, uveita poate să fie asociată adesea cu bolile reumatice sau cu meningita.

Principalele semne și simptome ale uveitei sunt:

  • sensibilitatea la lumină,
  • vedere neclară,
  • apariția durerii,
  • înroșirea ochiului/ochilor,
  • scăderea acuității vizuale,

În ce constă tratamentul:

Scopul principal al tratamentului este îndepărtarea cauzei care a declanșat boala. Ulterior are loc tratamentul simptomatic care poate să fie realizat cu antibiotice, unguente sau în cazuri severe se poate ajunge la operație. De exemplu, tratamentul uveitei posterioare include corticoterapie locală.

Practic, în funcție de localizare, de diagnosticul uveitei tratamentul va fi stabilit de medicul specialist și poate să cuprindă: antiinflamatoare, antibiotice, antivirale, corticosteroizi, sau chiar medicație imunosupresivă.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: