Sari la conținut

Nutriţionist: Cafeaua este cel mai bun energizant natural! Câte ceşti pot fi consumate zilnic?

consumul de cafea
Sursa foto: arhiva Docotrul Zilei

Medicul nutriţionist Mihaela Bilic susține că licoarea băută zilnic de milioane de români este „cel mai puternic tonic și energizant natural”.

Este vorba despre cafea, băutura care oferă un plus de energie, dar contribuie și la îmbunătățirea conexiunilor neuronale și la prevenirea unor afecțiuni grave.

Renumitul medic nutriționist explică de ce cafeaua are multiple beneficii pentru sănătate și îmbunătățește performanțele zilnice. Această băutură are efecte antioxidante și digestive, dar și metabolice și cognitive.

Câte ceşti pot fi consumate zilnic?

Potrivit expertei, pentru a ne bucura de efectele sale benefice, este bine să bem între 3 și 5 cești de cafea pe zi. Această cantitate oferă un efect antioxidant și tonic, însă performanțele diferă de la persoană la persoană. Ca un exemplu, cafeaua este mai eficientă decât ceaiul verde, fiind mai benefic de aproximativ 3-4 ori în ceea ce privește neutralizarea radicalilor liberi.

De asemenea, cafeaua îmbunătățește conexiunile neuronale. „Când zic cafeaua ne face mai deștepți, nu sunt vorbe goale, conexiunile dintre neuroni sunt mai rapide”, explică Bilic, menționând că această băutură energizantă ne conferă capacitatea de asusține eforturi mai intense, fie fizice, fie intelectuale.

Un lucru bun de știut este că licoarea energizantă nu conține calorii, însă are în componență între 300 și 500 de substanțe incomplet clarificate. Gustul amar al cafelei stimulează tractul digestiv, ajută tranzitul și previne arsurile dacă este consumată pe stomacul gol.

Beneficii pentru sănătate

De asemenea, consumată cu o oră înainte de activități fizice intense, accelezează metabolismul și ajută ficatul să pună în mișcare grăsimile de rezervă, contribuind, astfel, la slăbire prin inhibarea apetitului.

Cafeaua ajută și la prevenirea formării calculilor renali și stimulează rinichii. După o ceașcă de cafea, nu ne va mai durea capul iar, în plus, creierul va fi menținut sănătos și tânăr, fiind prevenită degenerarea sistemului nervos și apariția bolii Alzheimer, explică experta citată de rtv.net.

cafea dimineata
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Mihaela Bilic recomandă espresso-ul scurt italian care, prin preparare cu puțină apă, extrage mai puțină cafeină și taninuri, fiind mai de degrabă de ales decât un espresso lung, mai ales pentru cei care doresc să controleze aportul de cafeina.

În plus, deși unii spun că nu ar trebui adăugat lapte în cafea, pentru a nu minimiza efectele acesteia, nutriționista Mihaela Bilic este de părere că beneficiile pot deveni mult mai multe astfel. În combinație cu taninurile din cafea, proteinele din lapte oferă o senzație mai intensă de sațietate.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel