Sari la conținut

Nutriționist: ”Cum îi poți interzice unui copil să mănânce sau să bea ceva când tu consumi acele lucruri?”

Copiii învață prin a imita, de aceea este foarte important mediul familial și din punctul de vedere al obiceiurilor alimentare.

„E greu să determini un copil să accepte un comportament alimentar sănătos. Putem spune că până la vârsta de 10-11 ani creierul copilului nu este suficient de dezvoltat pentru a discrimina între ceea ce este bun sau ceea ce este rău pentru el și mai ales în domeniul alimentar. Pentru că gusturile în mare parte sunt determinate genetic și suntem programați genetic să preferăm gustul de dulce, de sărat și de gras. Alimentele procesate și, din păcate, cele care se adresează copiilor au tocmai aceste caracteristici — sunt prea grase, prea sărate sau prea dulci. Copilul învață prin a imita, iată de ce este foarte important mediul familial. Din păcate, constatăm că și familia în România este în disoluție. Cum poți să îi interzici unui copil să mănânce sau să bea ceva dacă tu mânânci sau bei acele lucruri?”, a spus prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

El a subliniat că ambii părinți trebuie să își schimbe modul de viață cel puțin cu un an înainte de procreere.

„Perioada aceasta este foarte neglijată și neconștientizată în ceea ce va genera, o ființă și acea ființă și longevitatea ei depind nu numai de setul de gene și de cromozomi de la mamă, dar și de la tată. Ambii părinți trebuie să își schimbe modul de viață cel puțin cu un an înainte de procreere, dacă fumează, să nu mai fumeze, dacă mănâncă fast-food, ar fi bine să nu mai mănânce, dacă bea, să nu mai bea. Prin efecte genetice și epigenetice mâncarea modifică și amprentează genele din spermatozoidul bărbatului și din ovocita femeii”, a explicat Gheorghe Mencinicopschi.

De asemenea, în perioada sarcinii, „bebelușul este ceea ce mănâncă mama”, a adăugat specialistul.

„O mămică stresată, care are cortizolul și adrenalina ridicate, va naște un copil cu mari probleme. În primul trimestru de sarcină este important ce mănânci, dacă ai o carență de iod, de exemplu, faci singura boală de nutriție netratată — cretinismul”, a spus

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel