Sari la conținut

Nutriționist: ”Dietele restrictive fac minuni, pe termen scurt, dar pot cauza boli grave. Au existat cazuri de morți subite”

Dietele restrictive care presupun un consum foarte scăzut de alimente fac minuni pe termen scurt, însă pot cauza dezechilibre responsabile de boli grave.
Medicii nu au voie să recomande diete care să conţină mai puţin de 800-1.000 de calorii pe zi, indiferent de gradul de obezitate al persoanei care apelează la ele, din cauza efectelor catastrofale ale înfometării.

„Au existat chiar cazuri de morţi subite provocate de dezechilibrele alimentare, pierderi de minerale, hipopotasemie (diminuare a cantităţii de potasiu din sânge, care poate provoca aritmii cardiace)”, explică Eduard Adamescu, nutriţionist.

De regulă, după o astfel de dietă, urmează o perioadă de excese alimentare care readuc kilogramele date jos anterior.

Nu doar dietele bazate exclusiv pe apă pot provoca boli grave ci şi cele care presupun un consum foarte mic de alimente. „Riscurile unei diete prin înfometare sunt foarte mari, efectul este iluzoriu şi de scurtă durată, pentru că se pierde apă şi masă musculară, nu ţesut adipos. O astfel de dietă poate contribui la agravarea unor boli şi la apariţia altora pentru că organele nu funcţionează bine”, avertizează dr. Adamescu.

Dietele restrictive. Lipsă de energie şi efect yo-yo

O dietă restrictivă nu face decât să forţeze organismul să folosească rezervele pe care şi le-a făcut, creând dezechilibre.

„Organismul lăsat fără mâncare are tendinţa ca atunci când reia consumul de alimente să depoziteze cea mai mare parte din alimente pentru că e «speriat» că va urma o altă perioadă de lipsuri. Astfel apare şi efectul yoyo, care constă în îngrăşarea persoanei care s-a înfometat, indiferent dacă mănâncă la fel de mult sau mai puţin decât până acum, pentru că organismul s-a adaptat să mănânce mai puţin”, explică nutriţionistul Corina Zugravu.

Din cauza alimentaţiei deficitare, lipseşte energia, scade imunitatea, iar pe plan psihic, apar anxietatea şi permanenta preocupare pentru hrană.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel