Nutriționist: Suntem programați pentru a ne îngrășa!”. Ce afirmă expertul despre caracteristicile organismului uman?

Odată cu evoluția umanității și medicinei, ne-am putut apropia din ce în ce mai mult de adevărata noastră esență. Cine suntem, ce reprezentăm în acest sistem natural și modul în care suntem alcătuiți. Astfel, specialiștii s-au concentrat pe aflarea unor răspunsuri despre cum funcționăm și de ce avem structura specifică pe care o avem. Iată câteva lucruri interesante, pe care poate nu le știai, împărtășite de un cunoscut nutriționist!

Mihaela Bilic, medic specialist în alimentație și nutriționist, a abordat pe pagina sa de Facebook un subiect interesant despre modul în care suntem construiți. Experta ne explică, prin acest intermediu, de ce avem predispunerea de a ne îngrășa și, cu atât mai mult, ce rol are acest aspect în evoluția noastră ca specie.

Cum ne putem înțelege mai bine organismul și predispoziția sa de a acumula grăsimea?

Deși ni se pare că noi, oamenii, arătăm așa de o veșnicie, istoria evoluției speciilor ne confirmă că avem în spate 7 milioane de ani de existență, cu modificările de rigoare- și ca aspect, și ca obiceiuri. De ce nu erau oamenii grași în trecut? Ba erau, însă doar cei care își permiteau. Deci potențial de îngrășare am avut mereu, sătuli nu prea am fost de-a lungul istoriei.

Grăsimea a fost mereu venerată și în multe culturi simbolul fertilității era o femeie obeză. Nimic întâmplător dacă ne gândim că hormonii sexuali sunt dependenți de grăsime, adolescenții la pubertate au nevoie de 5-6 kg de grăsime în plus ca să poată dezvolta caracterele sexuale secundare.

Paradoxul este că Natura nu ne-a vrut sănătoși, ci capabili să ne reproducem. Nu longevitatea a fost obiectivul (să trăim sănătoși până la adânci bătrâneți), ci să avem cat mai mulți urmași. Din acest motiv suntem dotați din naștere cu mecanisme de îngrășare- orice calorie mâncată în plus înseamnă grăsime, iar grăsimea asigură supraviețuirea și funcția sexuală. Nu de diabet, hipertensiune și colesterol crescut ne-a ferit Natura, ci de riscul de a muri de frig sau de foame înainte de a avea moștenitori.

Ce se întâmplă când vrem să slăbim, așa cum ne impune societatea de azi? Organismul intră în panică și se opune din răsputeri acestei acțiuni care, după instinctele lui, pune în pericol viața și înmulțirea speciei. Suntem programați pentru a ne îngrășa și ne ia o viață întreagă să luptăm cu asta. Grav este că trăim cu impresia că noi suntem de vină că nu reușim”, a declarat Mihaela Bilic, expert nutriționist, pe pagina sa de Facebook.

Recent Posts

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

9 minute ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

39 de minute ago

Cancer: Acestea sunt cele cinci simptome „tăcute” îngrijorătoare ale ”ucigașului tăcut”

Cancer. Potrivit studiilor, există peste 200 de tipuri de cancer, care pot afecta diferite organe…

2 ore ago

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi: Consecințe negative pentru sănătate

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi! Evitarea completă a grăsimilor poate duce…

3 ore ago

Și tu asculți muzică în căști? Uite când este afectat auzul

Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…

3 ore ago

Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri” consumau

 Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri”…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic