Sari la conținut

O boală de piele banală poate duce la impotență. Iată cum o preveniți

Există multe lucruri care cauzează disfuncţii erectile sau impotenţă şi potrivit medicilor, peste un milion de români se confruntă cu astfel de probeleme.

Printre cele mai frecvente cauze ale disfuncţiilor erectile se numără diabetul, hipertensiunea, bolile de rinichi, stresul depresia. Puțini oameni știu că printre factorii declanșatori ai disfuncției se numără  și eczema sau dermatita, cea mai frecventă boală de piele.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că asocierea dintre eczeme şi impotenţă apare din cauza procesului inflamator care poate afecta şi vasele de sânge peniene.

Un studiu realizat pe circa 4.000 de pacienți diagnosticați cu eczeme și publicat în Jurnalul Sexual de Medicină a descoperit faptul că peste 60% dintre subiecți sufereau de impotență.

Eczema, caracterizată prin descuamarea pielii, roșeață și apariția bășicuțelor cu puroi, spun cercetătorii, afectează diverse zone ale corpului, inclusiv vasele de sânge din jurul penisului, cauzând inflamarea lor.

Profesorul Shiu-Dong Chung, cel care a condus studiul, împreună cu colegii săi de la Universitatea de Medicină din Taipei (Taiwan) au luat de asemenea în considerare și bolile cronice precum cele de inimă ale pacienților observați, însă eczema s-a diferențiat de celelalte afecțiuni, pielea din jurul penisului, extrem de subțire, fiind extrem de vulnerabilă în fața acestei boli. Mai mult, principalii afectați au fost bărbații necircumciși, care nu au respectat o igienă intimî corectă, dar și diabeticii.

Deși oamenii de știință recunosc că nu pot confirma încă în totalitate legătura dintre eczemă și impotență, aceștia recomandă evitarea apariției bolii prin consumul de suplimente pe bază de ulei de pește, menite să crească colesterolul bun, HDL, și să reechilibreze tensiunea arterială.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel