sâmbătă, martie 14, 2026
4.7 C
București

O nouă alertă meteo de la ANM! Ploi și ninsori în mai multe zone din țară

Din cuprinsul articolului

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă că va ploua moderat în nordul Dobrogei şi în cea mai mare parte a Moldovei, iar la munte, în special în Carpaţii Oroentali, va fi lapoviţă şi ninsoare. Un singur judeţ rămâne sub atenţionare cod galben de ploi.

Potrivit Agerpres, meteorologii au emis duminică și un Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru județul Tulcea. Astfel, în intervalul 30 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 20:00, temporar va ploua moderat cantitativ în nordul Dobrogei și în cea mai mare parte a Moldovei, unde se vor acumula 10 – 15 litri/mp și izolat peste 25 – 30 litri/mp.

Citeste si…

La munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la altitudini de peste 1.500 de metri se va depune strat de zăpadă de 5 – 10 centimetri, îndeosebi în Carpații Orientali. De asemenea, până la ora 16:00, va fi în vigoare un Cod galben de ploi însemnate cantitativ în județul Tulcea, unde se vor acumula 25 – 40 litri/mp.

Cum va fi vremea în București

Administrația Națională de Meteorologie anunță că duminică, în București, vor fi ploi și rafale de vânt. Specialiștii au emis o prognoză specială pentru Capitală.

Prognoza specială este valabilă duminică până la ora 20.00. Meteorologii anunță că în București cerul va fi noros și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade. În intervalul orar 10.00-20.00 municipiul București nu se va afla sub incidența unui mesaj meteorologic de interes general, a precizat ANM.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop 16-22 martie. Zodia care primește un semn puternic din partea destinului

Săptămâna 16–22 martie aduce una dintre cele mai dinamice...

Semnele din gură care pot anunța un cancer de colon. Dentist: „Nu ar trebui ignorate”

Unele probleme aparent banale din cavitatea bucală ar putea...

Unul dintre cei mai cunoscuți medici din România, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă

Medicul Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean de Urgență Timișoara și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

ANM dă alerta în toată țara! România, lovită de un ciclon ce va aduce un val de aer polar!

Experții de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au...

Șefa ANM, anunț de ultimă oră! Revin ninsorile, vremea o ia razna! Prognoza meteo detaliată

După temperaturile de primăvară din ultimele zile, meteorologii avertizează...

ANM, în alertă! Fenomen meteo periculos deasupra României: „ploaie cu sânge”!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) sunt...

ANM a emis noi alerte meteo! Episodul sever de iarnă care a paralizat jumătate din țară se prelungește

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis...

Citește și