Sari la conținut

O persoană a murit și alte două au fost rănite după ce au fost lovite de fulger. Ce nu trebuie să faci când afară e furtună cu descărcări electrice

Din cuprinsul articolului

Un paznic al sitului arheologic Sarmisegetusa Regia din județul Hunedoara a murit, iar alte două persoane au fost rănite, joi, în timpul unei furtuni. Cele trei persoane au fost lovite de trăsnet. Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din localitatea Bucium, angajat la paza sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, și despre alți doi turiști din Buzău, soț și soție, care au fost răniți, dar au scăpat cu viață.

Pompierii militari din Orăștie și un echipaj medical au intervenit, joi, la Sarmisegetusa Regia, pentru salvarea a trei persoane, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Bucium, paznic la situl arheologic și doi vizitatori, soț și soție, din Pogoanele, județul Buzău, care au fost loviți de trăsnet în timpul unei furtuni.

Cei doi soți, care prezentau semne ale descărcării electrice, au primit îngrijiri medicale din partea pompierilor și a medicilor SAJ și au fost duși conștienți și cooperanți la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Orăștie.“Din păcate, pentru a treia victimă nu s-a mai putut interveni pentru salvarea vieții. Bărbatul decedat făcea parte din dispozitivul de pază al sitului arheologic Sarmizegetusa Regia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Potrivit pompierilor, pentru a treia victima nu s-a mai putut face nimic.

Bărbatul decedat, de 47 de ani din comuna Bucium, făcea parte din dispozitivul de pază al sitului arheologic Sarmisegetusa Regia.

Centrul județului Hunedoara s-a aflat sub incidența unui cod galben de vreme rea, caracterizat de averse ce au atins 25 de litri pe metru pătrat, grindină și descărcări electrice.

Cum ne protejăm de fulgere

Prima regulă elementară spune că, atunci când plouă cu descărcări electrice, este contraindicat să te protejezi sub un pom. Arborii sunt contraindicaţi ca loc de refugiu, deoarece posibilitatea descărcării trăsnetelor în aceştia pot cauza pagube prin tensiunea de trecere a curentului prin ei.

Altă regulă spune că, fiind în câmp deschis, este periculos să stai în picioare – mai ales cu o umbrelă deschisă (umbrela având un vârf metalic, care atrage descărcarea electrică). Recomandat este să te ghemuiești la pământ.

Trebuie evitată apropierea de animale mari sau de grupuri: fulgerul care a lovit un om sau un animal se va transmite imediat la cei din apropiere. Se recomandă ca distanța între persoane sau între oameni și animale mari să fie de minimum trei metri.

În casă fiind, se recomandă deconectarea televizorului și a calculatorului, pe timpul furtunii. Telefonul mobil este un bun conducător de electricitate din cauza pieselor din metal din interior. S-a dovedit că, în special ţinut aproape de ureche sau gură (orificii), telefonul facilitează pătrunderea trăsnetului în organism şi creşte riscul de deces.
Afara, este obligatoriu sa te distantezi cu cel putin trei metri de orice structura metalica: gard, stalp, turn, balustrada.

La munte, evită înălțimile. Cea mai bună soluție, în acest caz, este adapostirea sub o stâncă, unde ești protejat atât de ploaie, cât și de electrocutare.

Un alt aspect de care trebuie ţinut seama este legat de percepţia multor oameni că o persoană lovită de fulger este încărcată cu energie, iar dacă o atingi vei fi, la rândul tău, electrocutat. Nimic mai fals, deoarece corpul nu stochează această energie, astfel că e foarte sigur să atingi victima, pentru a-i acorda primul ajutor. De fapt, acesta este unul dintre cele mai periculoase mituri, mulţi oameni murind din această cauză

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel