Sari la conținut

O problemă devastatoare de care se lovesc multe femei. Explicația medicului ginecolog

Sfaturi de la ginecolog. Sarcina reprezinta o perioada foarte delicata pentru orice viitoare mamica, iar o informare completa si corecta asupra acesteia este impetuos necesara. Termenul de sarcina biochimica nu este foarte cunoscut, cu toate ca defineste o problema importanta de care se lovesc foarte multe femei in asteptarea unui copil.

 

Dr. Silviu Istoc, sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital explica ce inseamna o sarcina biochimica, cunoscuta si sub denumirea de sarcina chimica si care sunt cauzele acesteia.

Ce inseamna o sarcina biochimica?

„O sarcina biochimica reprezinta un avort spontan foarte timpuriu care are loc inainte de a cincea saptamana de sarcina, cam in acelasi timp cu perioada menstruala asteptata. In alte cuvinte, sarcina apare, dar se intrerupe pana in a 5a saptamana de sarcina (calculata din prima zi a ultimei menstruatii), inainte ca sacul gestational sa se formeze. Mai mult decat atat, testul de sarcina apare pozitiv, insa sarcina nu se dezvolta astfel incat sa fie observata ecografic”, afirma dr. Silviu Istoc.

Cat de comune sunt sarcinile biochimice?

Un numar exact este greu de determinat. Majoritatea femeilor care sufera o sarcina biochimica nici macar nu isi dau seama ca sunt insarcinate, cu exceptia cazului in care incearca sa conceapa si fac teste de sarcina in mod regulat. Insa, datorita testelor de sarcina ultra-sensibile existente acum pe piata, multe sarcini biochimice sunt detectate.

Care sunt cauzele aparitiei sarcinii biochimice?

Au fost propusi mai multi factori posibili, insa, din pacate, cauza exacta ramane inca necunoscuta. Cu toate acestea, in cele mai multe cazuri, pierderile de sarcina au loc din pricina unui defect al embrionului, cauzat fie de un spermatozoid, fie de un ovul anormal.

Alte motive suspectate ca fiind raspunzatoare:
• trompe uterine afectate
• probleme ce tin de ovulatie
• endometrioza
• fibroza uterina
• alte probleme de fertilitate

De asemenea, o varsta mai mare de 35 de ani a mamei poate creste riscul de sarcina chimica.

Ce consecinte are o sarcina chimica asupra organismului femeii?

Sarcinile chimice au loc pe o perioada atat de scurta, incat au un efect redus asupra corpului unei femei. De obicei, chiar daca a existat una sau mai multe sarcini chimice, femeia poata sa incerce din nou sa ramana insarcinata, iar sansele de a avea o sarcina normala sunt destul de mari.

Daca stii ca esti insarcinata si observi ca sangerezi, nu te panica. 1 din 4 femei experimenteaza sangerarile in primul trimestru, asadar doar sangerarea in timpul sarcinii nu este un indicator al unui avort spontan.

Totusi, se recomanda executarea unor investigatii pentru a stabili cauzele care au dus la aparitia unor sarcini chimice.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel