Sari la conținut

O studentă la Medicină a murit la 3 săptămâni după ce s-a confruntat cu o durere puternică de spate. A fost diagnosticată inițial cu lombosciatică, iar când s-a descoperit ce avea a fost prea târziu

O studentă la Medicină a murit după 2 săptămâni de chin. Moartea tinerei de doar 21 de ani este acum anchetată la Spitalul de Urgență din Galați.

Rudele acuză medicii că i-ar fi pus de două ori un diagnostic greșit și au operat-o târziu, abia după ce le-au arătat o fotografie cu o infecție pe care o avea fata.

Intervenția a fost întârziată și, pentru că la un moment dat, copleșită de informațiile contradictorii primite, mama tinerei s-a certat cu chirurgul și a luat fata acasă.

Diagnosticată greșit cu lombosciatică

Mihaela avea 21 de ani și urma, în același timp, cursurile Facultății de Medicină și ale Școlii Postliceale de Asistente. Prima dată a ajuns la Spitalul de Urgență din Galați acum aproape trei săptămâni, cu dureri de spate. Mama ei spune că a fost preluată de un neurochirurg, care i-ar fi pus diagnosticul după un consult superficial.

Carmen Anghele, mama tinerei a declarat pentru stirileprotv.ro: “Un diagnostic greșit, deci subliniez, greșit, adică lombosciatică, fără să se apropie de ea. Pur și simplu a întrebat-o, ea i-a spus că “mă doare spatele”, “da, lombosciatică.”

Cu diagnosticul de lombosciatică, tânără a fost trimisă acasă ca să se trateze cu calmante, dar starea ei s-a agravat așa că, a doua zi, a revenit la spital. Medicul și-a menținut diagnosticul și i-a recomandat să facă un RMN. Apoi, după încă o zi, după ce, singură, fata a descoperit că are un abces perianal, a revenit a treia oară la spital.

Carmen Anghele, mama tinerei: “Doamnele de acolo mi-au zis: “A, pentru o durere în spate veniți, iar?” Dar eu, facându-i o poză cu acest abces, i-am arătat la doamna doctor și, pe urmă, când a văzut atunci s-a schimbat la 180 de grade: “chemați repede chirurgul, că fata asta are abces și o să moară.”

Părinții susțin că de vină ar fi bacteriile nosocomiale

A urmat o decizie greșită a familiei Mihaelei care, în urma unor neînțelegeri cu chirurgul, a decis să o ia din nou pe tânără acasă. Abia ziua următoare fata a intrat în operație, la 3 zile de la prima vizită la medic, când a primit diagnosticul greșit de lombosciatică. Infecția i se răspândise în tot corpul, iar chirurgul i-a anunțat familia că are puține șanse de supraviețuire.

Luana Vlad, mătușa tinerei: “A zis să așteptăm și să facă Dumnezeu o minune, că el și-a făcut treaba.”

Însă inima Mihaelei a încetat să mai bată. Părinții acuză și că, în spital, fiica lor s-ar fi infectat cu bacterii nosocomiale care i-au grăbit sfârșitul.

Carmen Anghele, mama tinerei: “Duminică la 11 dimineața, analizelei ei erau bune. După operație deja analizele erau dezastruoase. Începând de a doua zi au început să îi apară: ba E-coli, ba Klebsiella. După aceea a apărut și zona zoster și i-au cedat și organele.”

Familia Mihaelei i-a reclamat la conducerea spitalului pe medicii pe care îi consideră vinovați de moartea ei. Șefii unității sanitare fac verificări.

Doctorul care i-a pus tinerei diagnosticul greșit de lombosciatică nu a dorit să fie filmat și a transmis punctul lui de vedere prin purtătorul de cuvânt al spitalului.

Violeta Sapira, purtător de cuvânt Spitalul de Urgență Galați: “A beneficiat de toate îngrijirile medicale și investigațiile necesare.”

Familia fetei urmează să sesize și Parchetul.

Ce este abcesul perianal

Abcesul perianal este o colecție, o cavitate purulenta (plina cu puroi ) situata în vecinătatea anusului. Aceasta cavitate este cel mai adesea consecința infecției unei glande prezente în mod normal în interiorul anusului. In acest caz exista o comunicare sub forma unui mic tunel (fistula) intre aceasta glanda infectata și abcesul propriu zis.

Care sunt cauzele ?

Cauzele de apariție ale abceselor sunt infecțioase și neinfecțioase. Dintre infecții, cel mai frecvent incriminați sunt germenii aparținând florei intestinale (E.Coli). Cauzele neinfecțioase cuprind: boala Crohn, colita ulcerativa, carcinoame, traumatisme. Majoritatea însa au etiologie infecțioasa.

Procesul debutează de obicei la nivelul glandelor anale care pot fi obstruate prin prezenta germenilor. Infecția, inflamația localizata la nivelul glandei poarta denumirea de criptita. Infecția (și implicit puroiul) poate evolua și se poate extinde în spatiile profunde din jurul anusului și rectului. In cazul în care nu este evacuata, colecția purulenta se mărește și asociază simptome importante: durere, febra și chiar tulburări majore ale tranzitului intestinal. Într-o ultima etapa de evoluție, abcesul poate fistuliza la piele (eliminându-se conținutul purulent).

Persoanele predispuse în a face abces perianal sunt:

  • diabeticii,
  • pacienții cu infecție HIV/SIDA (prin scăderea capacității de apărare a organismului),
  • pacienții cu boala Crohn sau alte boli inflamatorii cronice ale intestinului,
  • pacienții în tratament cu corticoizi sau chimioterapie.

Care sunt principalele simptome ?

  • Durerea – în zona anala și fesiera, uneori pulsatila, cu caracter permanent, accentuata de statul pe scaun și defecație
  • Febra și alterarea stării generale
  • Tulburări de tranzit intestinal (pacientul evita defecația datorita durerii)
  • Examenul clinic local – arata tumefierea regiunii perianale care devine: roșie, calda și intens dureroasa. Abcesul apare ca o umflatura în regiunea perianala.

Cum se pune diagnosticul și care sunt investigațiile?

Pacientul se prezintă la chirurg, de obicei în momentul apariției unei simptomatologii sugestive (ca cea descrisa mai sus). Chirurgul, în urma discuției pe care o poarta cu pacientul (anamneza) și în urma examenului clinic al regiunii anale și perianale stabilește diagnosticul. Examenul local și tuseul rectal trebuie realizate cu blândețe, orice manevra de examinare locala putând accentua durerea, oricum intensa.

De obicei medicul constata o formațiune pseudotumorala cu caracter inflamator, roșie, dureroasa, fluctuenta, iar tuseul rectal și examenul canalului anal pot arata sau nu comunicarea dintre abces și canalul anal. Analizele de sânge arata creșterea numărului de leucocite uneori la valori mari (peste 20000 /mm3). In funcție de particularitatea fiecărui caz pot fi necesare și investigații mai complexe (ecografie, radiografie).

Care sunt modalitățile de tratament pentru abcesul perianal ?

Odată constituit abcesul are indicație chirurgicala. Tratamentul antibiotic, antiinflamator are rol ajutător, dar în nici un caz nu înlocuiește gestul chirurgical care va trebui oricum realizat.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel