O tânără a scăpat de cancer cu ajutorul unui fruct obișnuit

Candice-Marie Fox, în vârstă de 31 de ani, din Hertfordshire, Anglia, a fost diagnosticată în 2011 cu cancer tiroidian. Doctorii i-au transmis că mai are de trăit doar cinci ani, însă tânăra a reuşit să scape de boală după ce a început să consume instant un fruct care este la îndemâna oricui.

Candice a declarat pentru Dailystar.co.uk că a învins cancerul cu ajutorul ananasului.

Pare de necrezut, însă femeia susţine că după ce a început să cosume aceste fructe a început să se simtă mai bine şi chiar să scape de boală.

Deşi medicii preconizaseră că o aşteaptă un viitor sumbru: să moară sau în cel mai bun caz doar să-şi piardă vocea, tânăra nu a abandonat lupta împotriva cancerului şi chiar a încercat diverse metode pentru a învinge boala.

Înainte să descopere tratamentul minune, ea a suferit o operaţie prin care i-a înlăturat 20 de noduli cancerigeni de la gât, însă la puţin timp după intervenţia chirurgicală cancerul a revenit.

Atunci, medicii i-au dat teribila veste: cinci ani de viaţă. Femeia nu a renunţat la viaţă şi chiar a luptat pentru a învinge boala. „Mi-am spus că trebuie să mă opresc din plâns şi să merg mai departe”, a declarat Candice-Marie Fox.Candice, alături de familia şi priietenii, în timp ce prepara suc din fructe

Astfel, aflată în faţa unei boli necruţătoare, tânăra şi-a schimbat radical viaţa. În primul rând, a început să consume zilnic ananas, grefe, lămâi, kiwi şi banane. Alte modificări benefice pe care le-a făcut în viaţa sa sunt: renunţarea la tutun, alcool, a început să facă yoga, s-a despărţit de soţul ei timp de doi ani, a încercat să aibă o gândire pozitivă, meditaţii , dar şi dansuri şi ore de râs . „Am scăpat de tot ce era negativ şi nociv în viaţa mea. După şase luni, cancerul aproape că dispăruse şi am devenit mult mai fericită pentru viaţa pe care o am”, a mai declarat Candice.

În prezent, tânăra de 31 de ani a scăpat de tumorile canceroase şi se bucură de viaţă. Medicii nu au confirmat încă faptul că femeia s-a vindecat de cancer.

 

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

5 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

5 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

6 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

6 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

7 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic