Sari la conținut

O tulburare de somn neobişnuită îi determină pe cei afectaţi să facă sex în timp ce dorm

Dacă unii oameni vorbesc, mănâncă sau conduc maşini în timp ce dorm, alţii fac sex, dar nu îşi amintesc nimic atunci când se trezesc.

Afecţiunea a fost definită pentru prima dată în 1996 de către Colin Shapiro din Toronto ca un tip de parasomnie, iar mai târziu a fost numită sexomnie.

Trebuie să spunem că sexomnia nu are nici o legătură cu persoanele care au vise sexuale. Sexomnia presupune gemete cu voce tare şi excitare, masturbare agresivă, ori chiar intimitate inconştientă. Cei afectaţi îşi forţează uneori inconştient partenerii să facă sex, doar că nu îşi amintesc nimic atunci când se trezesc.

Oamenii de ştiinţă pun sexomnia în legătură cu tulburările cerebrale, tulburările de somn şi alte tulburări emoţionale. Este important ca o persoană cu semne clare de sexomnie să caute ajutor medical imediat deoarece această stare este însoţită adesea de sentimente negative cum ar fi furie, frică, frustrare şi vinovăţie care conduc la stres şi prezintă o situaţie potenţial periculoasă pentru partener.

Sexomania afectează mai mult bărbaţii (11% din cazuri) decât femeile (4% din cazuri) şi apare după pubertate, iar persoanele care vorbesc sau merg în somn au un risc mai mare să dezvolte afecţiunea.

Potrivit unui studiu al cercetărilor canadieni, 8% dintre 332 de pacienţi care sufereau de tulburări de somn au declarat că suferă de sexomnie.

Tratarea sexomaniei

Există mai multe modalităţi de tratament pentru sexomanie:

–         evitarea factorilor care o cauzează: alcoolul, drogurile, stresul

–         tratare apneei de somn prin: renunţare la fumat, pierdere în greutate

–         evitarea medicamentelor care activează parasomnia

 

Dr. cardiolog Luminiţa Iliu

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel