Sari la conținut

Obiceiul pe care îl au mai mult de patru milioane de români, vinovat de jumătate din decesele provocate de 12 tipuri de cancer

În România sunt aproximativ 4,4 milioane de persoane care fumează zilnic, obicei asociat cu jumătate din totalul deceselor cauzate de 12 tipuri obişnuite de cancer, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Statele Unite ale Americii, informează Reuters.

În timp ce majoritatea deceselor asociate cu fumatul sunt provocate de cancere la nivelul plămânilor, bronhiilor, traheei şi laringelui, autorii studiului au descoperit că jumătate dintre decesele provocate de tumori la nivelul cavităţii bucale, esofagului şi vezicii urinare sunt la rândul lor asociate cu fumatul.

„Deşi am făcut multe progrese împotriva epidemiei de fumat din Statele Unite, mai avem încă multe lucruri de făcut”, a declarat coordonatoarea studiului, Rebecca Siegel, cercetătoare la American Cancer Society din Atlanta. Autorii studiului estimează că, din cele 345.962 de decese cauzate de cancer, în anul 2011, în rândul adulţilor americani în vârstă de peste 35 de ani, 167.805 de cazuri au fost asociate cu fumatul. Pentru a determina procentul aferent deceselor provocate de cancer atribuite fumatului, oamenii de ştiinţă americani au folosit o formulă standard care identifică procentul de decese cauzate de anumite tipuri de cancer care nu s-ar fi produs dacă persoanele respective nu ar fi fumat. Apoi, autorii studiului au analizat datele provenind de la o serie de sondaje realizate la scară naţională şi de la o serie de interviuri individuale în care respondenţii au oferit informaţii despre istoricul medical din familiile lor şi despre consumul de ţigarete. Cercetătorii şi-au ajustat apoi estimările după ce au luat în calcul alţi factori de risc importanţi, precum vârsta, rasa, nivelul de educaţie şi consumul de alcool. Bazându-se pe frecvenţa fumatului în rândul populaţiei şi pe procentul de cancere atribuite fumatului, autorii studiului estimează că 125.799 de decese cauzate de cancere la nivelul plămânilor, bronhiilor şi traheei – reprezentând 80% din total – au fost asociate cu fumatul. De asemenea, 50% din totalul deceselor provocate de tumorile esofagiene şi 45% din totalul deselor cauzate de tumorile de la nivelul vezicii biliare au fost la rândul lor asociate cu fumatul. Fumatul a fost asociat, totodată, cu 17% din totalul deceselor provocate de cancerul renal, cu 20% din decesele cauzate de cancerul la stomac, cu 22% din totalul deceselor atribuite cancerului cervical şi cu 24% din totalul deceselor asociate cu cancerul hepatic şi de tract biliar în anul 2011.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel