marți, martie 24, 2026
7.6 C
București

Obiceiuri banale care îți distrug imunitatea

Obiceiuri banale care îți distrug imunitatea. Ca să ne ținem departe de viruși, nu e de ajuns să ne spălăm cu religiozitate pe mâini sau să punem mâna la gură atunci când tușim.

Câteva lucruri surprinzătoare din rutina noastră zilnică, precum numărul de prieteni sau modul în care ne certăm cu partenerul de viață, își pun amprenta mai mult decât ne-am aștepta asupra sănătății.

Cercetările arată că persoanele singuratice tind să se îmbolnăvească mai des decât cele sociabile. Concret, cei care au cel puțin șase prieteni au o imunitate de patru ori mai puternică decât cei cu puțini amici.

Oamenii care merg la culcare abia după miezul noții își distrug imunitatea cu mâna lor. Oamenii de știință de la Universitatea din Chicago au realizat un experiment în urma căruia au descoperit că bărbații care au dormit numai patru ore pe noapte, timp de o săptămână, au produs jumătate din cantitatea de anticorpi destinați să lupte cu o eventuală gripă.

Soții care nu se exteriorizează și preferă să-și ascundă sub preș problemele sunt de asemenea vulnerabili în fața virușilor gripali. Cercetătorii americani au observat că atunci când un cuplu are un conflict deschis, tensiunea sanguină și ritmul inimii crește, iar organismul obține aceleași beneficii ca și în cazul exercițiilor fizice. Totuși, este important să existe niște limite. Folosirea sarcasmului și insultele nu fac decât să înrăutățească starea de sănătate.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Situații în care concedierea gravidelor și a mamelor este ilegală

Concedierea gravidelor și a mamelor este strict reglementată în...

Pensionarii care pierd 2.800 de lei lunar dacă nu depun acest document până săptămâna viitoare!

Este stare de alertă pentru mii de pensionari români!...

Internări fictive la Turnu Măgurele. Măsurile anunțate de ministrul Sănătății și președintele CNAS

Internări fictive la Turnu Măgurele. Mai mulți angajați ai...

Ilie Bolojan anunță interzicerea pensionării anticipate și noi reguli pentru cumulul cu salariul

Sistemul public de pensii din România se află într-un...

HOROSCOP: Scorpion, Vărsător și încă 2 zodii vor trece prin încercări grele

HOROSCOP pentru 24 martie: Scorpion, Vărsător și încă 2...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și