Categories: Ştiri sănătate

Obiceiurile care încântă oglinda, dar îți mutilează sănătatea

Andreea Ciulac

Baba suferă la frumusețe, spune o vorbă din popor, dar medicii atrag atenția că „arsenalul” de înfrumusețare care le ajută pe femei să întoarcă privirile pe stradă le pune în primejdie sănătatea. Cocoțatul pe tocuri mult prea înalte, împachetările la cald, care promit să „topească” celulita, „îmblânzirea” onduleurilor cu placa sau aplicarea unghiilor false, sunt doar câteva dintre ritualurile care le urâțesc și le îmbolnăvesc, în timp, chiar și pe cele mai atractive femei.

Proba de echilibristică este dăunătoare

E o adevărată probă de rezistență să spui „nu” unei perechi roșii de pantofi cu toc înalt. Alungesc piciorul, creează iluzia unei siluete mai suple și scot orice ținută din anonimat. În realitate însă, femeile își supun picioarele și coloana unui adevărat chin.

„Echilibrul vine de la picioare și până la coloană. Este ca și când ai veni de la piață, încărcat cu sacoșe, dar în loc să ții mâinile în jos, pe lângă corp, le ții întinse la orizontală. Se poate, dar suprasolicită coloana. Orice pantof cu toc mai mare de șase centimetri produce dezechilibru. Nici manechinele antrenate să meargă bine pe tocuri nu rezistă mai mult de zece minute, cât defilează pe podium, că încep să se vaite”, afirmă ortopedul Dia Ahmad.

Purtătoarele de tocuri, spune acesta, vor plăti „factură” în câțiva ani, sub forma durerilor de coloană, dar și de articulații în general sau protuzii discale ori lordoză, denumită și spate scobit, când apare o exagerare a curburii lombare, suferințe la genunchi și picioare. Concluzia? Scoateți pantofii cu top din dulap numai la ocazii.

Un alt potențial pericol pentru mușchii spatelui este geanta, iar medicul atenționează că obiceiul femeilor de a-și îngreuna gențile cu lucruri de prisos le poate cauza dureri cumplite de umeri. „Se poartă gențile mari? Foarte bine, dar să fie mai goale. Altfel mușchii se contractă în mod repetitiv și apar durerile, mai ales în cazul persoanelor care nu fac sport. Este bine să se evite masajul intens, care va oferi ușurare de moment, urmând o contactură mult mai dureroasă. Cel mai bine este să se folosească masajul blâng, mângâiat, aplicând un gel antiinflamator”, este sfatul ortopedului Dia Ahmad.

Mai bine celulită decât varice

Masajul este contraindicat și în cazul persoanelor care au o predispoziție genetică în  a dezvolta varice. „Vorbim de masajul picioarelor, unde are loc o dilatare venoasă și se creează astfel microtraumatisme locale”, vine cu lămuriri chirurgul flebolog Valerian Ciubotaru. Femeile ai căror părinți suferă de varice, spune acesta, ar trebui să se țină departe și de blugii prea strâmți, împachetările la cald, anti-celulitice, și băile fierbinți. Le este permisă totuși o singură cochetărie: pantofii cu toc înalt.„În ciuda miturilor, purtatul tocurilor nu duce la apariția varicelor, dimpotrivă. Tocurile de cinci centimetri favorizează circulația venoasă”, afirmă specialistul în flebologie.

Dacă la tocuri și la geantă mai pot renunța, cele mai multe femei consideră machiajul o necesitate. Fața umană nu ar trebui tratată precum o pânză de pictură, atrag atenția dermatologii, existând pericolul ca, sub straturile de fard și fond de ten, să apară acneea.

„Un machiaj gros aplicat pe piele obturează porii și crește riscul de acnee retențională, adică apariția punctelor negre și a celor albe. Produsele de machiaj aplicate unele peste altele, cum ar fi crema bază prea grasă, fond de ten și apoi pudră, sufocă de-a dreptul pielea. Secreția naturală se strânge la nivelul porilor și în timp generează apariția coșurilor inflamatorii. În situația aceasta se găsesc adesea prezentatoarele de televiziune, nevoite să stea multe ore sub un machiaj greu”, spune dermatologul Mihaela Leventer.

În privința me­todelor de aran­jare a părului lucrurile sunt relativ simple: placa de întins părul și decolorarea vă pot distruge cel mai ușor podoaba capilară

Placa de întins părul folosită fără produse de întreținere a firului de păr, arde și deteriorează tijele capilare. Părul devine fragil, se rupe ușor, se subțiază sau se bifurcă. Aceleași dezastre produce și decolorarea”.
Mihaela Leventer,medic dermatolog

Accesorii false, afecțiuni reale

Pe lista trucurilor de frumusețe care fac mai mult rău decât bine urmează aplicarea de unghii false de acril, la lumina UV, dar și a genelor false. În primul caz, unghia este agresată, devine fragilă, se pătează și se rupe. „Apăsarea polimerului pe unghie generează o îngroșare a pielii de sub unghie, uneori chiar eczematizare, adică înroșire și fisurare”, mai arată Mihaela Leventer.

De cealaltă par­te, greutatea genelor false poate cauza probleme de vedere: „Dacă se aplică un tratament «permanent» pe gene pentru a le întoarce, se observă o rărire și o franjurare a genelor arse inegal de soluție. Există și riscul arsurii intraoculare”.

Nici epilarea la salon nu e un procedeu tocmai sigur pentru piele. Aparatura folosită, explică medicul Mihaela Leventer, schimbă direcția de creștere a firelor de păr, ceea ce duce la fire încastrate care dau reacție de foliculită sau pătează cafeniu pielea.

 

Contestat de întreaga tagmă a dermatologilor și nu numai, solarul este un alt mare dușman al sănătății pielii. Efectele nocive pleacă de la riduri, cuperoză și vinișoare dilatate pe gambe și coapse și ajung până la declanșarea cancerului de piele.

Recent Posts

Ceaiul care topește grăsimea de pe burtă. Lidia Fecioru: Vindecă tot ce înseamnă infecțiile cu echinococi, stafilococi, gonococi

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru ne dezvăluie un remediu miraculos care ne ajută să ardem grăsimile și…

25 de minute ago

În ce zile NU se spală în Săptămâna Mare! E mare PĂCAT

În unele zile din Săptămâna Patimilor, e păcat să te apuci să speli rufe sau…

55 de minute ago

Zodia lovită de un val de prosperitate. Are șansa să câștige o mulțime de BANI

Camelia Pătrășcanu prevestește prosperitate pentru o zodie. Totodată, și alți nativi se vor bucura de…

o oră ago

Marcel Ciolacu: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“

Marcel Ciolacu a lansat o ironie lipsită de inspirație în cadrul unei conferințe de presă…

2 ore ago

Care sunt semnele care arată că ai energie negativă în jurul tău?

Sentimentele de copleșire și de frustrare pe care le poate trăi o ființă umană răspund…

2 ore ago

O femeie care credea că este doar „foarte obosită” a primit un diagnostic devastator

Când Cathy Hunt a început să se simtă „foarte obosită”, a crezut că este doar…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian