Categories: Ştiri sănătate

OMS a publicat lista persoanelor vulnerabile care vor avea nevoie anual de un rapel al vaccinului covid-19

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) prognozează că persoanele cele mai vulnerabile la COVID-19, cum ar fi persoanele în vârstă, vor trebui să facă un rapel de vaccinare anual pentru a fi protejat împotriva variantelor, arată Reuters.

Producătorii de vaccinuri anti-Covid Moderna și Pfizer/BioNTech au fost până acum vocali în ce privește posibilitatea de a avea nevoie de o a treia doză pentru a menține nivelul imunității ridicat, însă dovezile științifice în acest sens nu sunt suficient de concludente.

Documentul arată că OMS consideră rapelurile anuale pentru persoanele cu risc ridicat ca fiind scenariul său de bază „indicativ” .

Nu spune cum s-a ajuns la aceste concluzii, dar arată că, în scenariul de bază, vor continua să apară noi variante și vaccinurile vor fi actualizate în mod regulat pentru a face față acestor amenințări.

Agenția ONU a refuzat să comenteze conținutul documentului intern.

Un purtător de cuvânt al Gavi a declarat că COVAX intenționează să ia în considerare o gamă largă de scenarii.

Documentul, datat cu 8 iunie este încă „în lucru” și prevede că 12 miliarde de doze de vaccin anti-Covid vor fi produse la nivel global anul viitor.

Această estimare este ceva mai mare decât prognoza pentru 11 miliarde de doze din acest an citată de Federația Internațională a Producătorilor Farmaceutici și Asociațiilor, fapt ce arată că nu este așteptată o creștere semnificativă a producției de vaccinuri în 2022.

Conform documentului OMS, sunt așteptate, de asemenea, probleme de producție, probleme de reglementare și aprobare și „tranziția dinspre unele tipuri de tehnologie”. Acestea ar fi urma să fie responsabile pentru un număr mai mici de doze anul viitor.

Scenariile vor fi folosite pentru a defini strategia globală de vaccinare a OMS, iar prognozele s-ar putea schimba în contextul apariției de noi informații cu privire la eficiența unei a treia doze și durata de protecție oferită de vaccin.

În cel mai prost scenariu prevăzut de OMS, producția de anul viitor va fi de doar 6 miliarde de doze, fapt ce ar provoca și mai multe complicații dacă noile detalii arată nevoia unui al treilea rapel și că durata protecției oferită de vaccin este mai mică decât cea prevăzută.

Recent Posts

Ce se întâmplă cu sufletele celor care mor în Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor Paște.…

2 minute ago

5 cele mai mari mistere din viața lui Iisus

Știți totul despre nașterea din Fecioară, despre apostoli, despre răstignire și înviere, dar există unele…

33 de minute ago

Zodia lovită de karma din plin. Urmează o săptămână de sacrificiu

Este o săptămână în care se pot întâmpla minuni, deci este esențial să ai încredere…

o oră ago

ACUPUNCTURA poate fi de folos în combaterea asteniei de primăvară

Acupunctura reprezintă o ramură a medicinei tradiționale chineze, cu indicație specială în combaterea asteniei de…

11 ore ago

LISTA spitalelor ce vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în perioada 1-6 mai

Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală…

11 ore ago

Ce ZODII nu pot păstra un SECRET. Nativii cei mai indiscreţi

Semnul zodiacal în care ne naștem poate influența anumite trăsături de personalitate. Pentru unele zodii…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia