Sari la conținut

OMS: Este necesară reprelucrarea serurilor pentru a reduce frecvența dozelor booster

vaccin
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vaccin antigripal

Odată cu apariția variantei Omicron, specialiștii au analizat gradul de eficacitate oferit de seruri împotriva noii tulpini. Într-adevăr, Omicron este mai rezistent în fața vaccinurilor actuale, motiv pentru care OMS susține că este necesară reprelucrarea serurilor. 

Numai persoanele vaccinate cu schema completă, respectiv booster-ul, au o protecție suficientă împotriva noii variante. De asemenea, anticorpii obținuți de la o infecție anterioară nu sunt eficienți împotriva Omicron, dacă pacientul a fost infectat cu o altă tulpină în prealabil.

Astfel, cercetătorii vor să adapteze vaccinurile astfel încât să ofere un nivel înalt de protecție atât împotriva Omicron, cât și împotriva tulpinilor ce ar putea să apară.

OMS susține adaptarea vaccinurilor anti-COVID

O comisie tehnică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi că este posibil să fie nevoie ca actualele vaccinuri anti-COVID-19 să fie reprelucrate pentru a exista siguranţa că sunt eficiente împotriva variantei Omicron şi împotriva altor viitoare variante de coronavirus, comunică Reuters.

Comisia, alcătuită din experţi independenţi, a mai spus că analizează o modificare a protocolului de administrare a vaccinurilor şi a subliniat că dozele administrate trebuie să fie mult mai eficiente în protejarea de infecţie.

„Compoziţia actualelor vaccinuri anti-COVID-19 ar putea fi necesar să fie actualizată pentru a ne asigura că vaccinurile continuă să corespundă nivelurilor de protecţie recomandate de OMS împotriva infectării şi a infecţiilor generate de VOC (variante îngrijorătoare), care includ şi tulpina Omicron şi alte variante viitoare.

Vaccinurile anti-COVID-19 trebuie să determine răspunsuri imune extinse, puternice şi durabile pentru a reduce necesitatea administrării unor doze booster succesive. Este puţin probabil să fie sustenabilă o strategie bazată pe administrarea repetată de doze booster ale vaccinului cu compoziţia originală”, a declarat comisia tehnică din cadrul OMS.

Peste 8 milioane de persoane vaccinate în România

România a depăşit astăzi pragul de opt milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19 cu cel puţin o doză. Cifrele zilnice se menţin însă modeste. Astăzi, doar 6.854 de români au făcut prima doză, iar alţi peste 15.000 – pe cea booster.

Numărul cazurilor noi de COVID-19 în ţara noastră este într-o creştere accelerată de la 1 ianuarie şi până în prezent. Dacă în prima zi a anului erau sub 1.500 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în 24 de ore, astăzi sunt peste 8.800. Judeţul Cluj a intrat în zona roşie, cu o incidenţă de 3,44 de cazuri la mia de locuitori, iar în zona galbenă sunt acum cinci judeţe şi Capitala, cu incidenţa peste 2.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel