Sari la conținut

OMS, un nou apel împotriva vaccinării copiilor și adolescenților: Fac forme ușoare de COVID-19

Vaccinarea copiilor și adolescenților, nerecomandată de OMS. Întrucât copiii şi adolescenţii prezintă un risc mai redus de a dezvolta forme severe de COVID-19, statele ar trebui să prioritizeze vaccinarea adulţilor şi partajarea dozelor de vaccin în cadrul mecanismului COVAX pentru a ajunge în ţările mai sărace, a precizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-un document care cuprinde reglementări provizorii privind vaccinarea copiilor şi adolescenţilor, informează Reuters.

Câteva cazuri rare de inflamaţie la nivelul inimii, afecţiune denumită miocardită, au fost raportate la bărbaţi tineri cărora le-au fost administrate vaccinuri pe baza tehnologiei ARN mesager – produse de Pfizer BioNtech şi Moderna -, însă a fost vorba în general de forme uşoare, care au răspuns la tratament, a mai spus organizaţia.

”Este mai puţin urgent să vaccinăm copiii și adolescenții”

Deşi riscul nu a fost complet stabilit, este mai mic decât riscul miocarditei asociate cu infecţia SARS-CoV-2, potrivit OMS.

Reglementările provizorii ale OMS au fost publicate în contextul în care mai multe agenţii de reglementare autorizează utilizarea anumitor vaccinuri în cazul copiilor, printre care agenţii din Statele Unite, China, Uniunea Europeană, India, Israel şi, cel mai recent, săptămâna trecută, Canada.

”Întrucât copiii şi adolescenţii au tendinţa de a prezenta forme mai uşoare de boală în comparaţie cu adulţii, cu excepţia cazurilor când se află într-un grup cu risc crescut pentru forme severe de COVID-19, este mai puţin urgent să-i vaccinăm pe aceştia în comparaţie cu persoanele vârstnice, cele cu boli cronice şi angajaţii din domeniul sanitar”, a precizat OMS.

Copiii se pot confrunta cu ”long COVID-19”, care presupune simptome prelungite, dar situaţii de acest fel sunt încă în curs de investigare, a mai precizat agenţia sanitară.

Campaniile de vaccinare ar trebui să se concentreze pe protejarea grupelor cu risc

Printre factorii de risc pentru formele severe de COVID-19 la copiii se numără: vârsta mai mare, obezitate, probleme medicale preexistente cum ar fi diabet de tip 2, astm şi boli cardiace, se mai spune în document.

Continuarea educaţiei pentru toţi copiii de vârstă şcolară ar trebui să fie o prioritate importantă pe perioada pandemiei, deşi măsuri pentru reducerea transmiterii ar putea fi necesare în şcoli, a mai precizat OMS.

În contextul constrângerilor privind rezervele de vaccinuri, campaniile de vaccinare ar trebui să se concentreze pe protejarea grupelor cu risc ridicat de spitalizare şi deces, spune OMS.

”Întrucât multe regiuni din lume se confruntă cu un deficit de vaccinuri, ţările cu o acoperire ridicată în rândul grupelor de risc ar trebui să prioritizeze partajarea globală a serurilor anti-COVID-19 înaintea vaccinării copiilor, adolescenţilor”, se mai precizează în document.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel