luni, martie 23, 2026
10.3 C
București

Operaţie de extirpare a unei tumori gigant, în premieră la Târgu Mureş

O echipă de medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a reuşit o operaţie de extirpare a unei tumori uriaşe, de peste un kilogram, crescută pe muşchii spatelui, pe cei costali şi intercostali, care a invadat patru coaste şi o parte a plămânilor, în urma unei intervenţii care a durat aproape patru ore şi jumătate.

Doctorul Vasile Bud, de la Clinica de Chirurgie I a SCJU Târgu Mureş, a declarat, miercuri, că pacienta, în vârstă de 64 de ani, a fost supusă la o intervenţie chirurgicală laborioasă, care, pe lângă rezecţia formaţiunii tumorale, a presupus şi refacerea peretelui toracic.

A ignorat controalele și nu făcea tratamentul indicat

Citeste si…

„Este vorba despre o bolnavă în vârstă de 64 de ani, care a fost operată de un sarcom de perete toracic în urmă cu trei ani. Nu s-a prezentat la controale, nu urmează niciun tratament şi vine în clinica noastră cu o tumoră gigantică de perete toracic drept, localizat posteriolateral. Iniţial se punea problema complexităţii intervenţiei, au existat o serie de analize, în cele din urmă ne hotărâm să practicăm o intervenţie laborioasă. Era un sarcom recidivat de perete toracic cu localizare posteriolaterală, care invada practic 4 coaste, concomitent cu invazia muşchilor structurii peretelui toracic, a coastelor, invada şi o parte din ţesutul pulmonar. S-a hotărât rezecţia în bloc a formaţiunii, cu extirparea formaţiunii, a peretelui toracic a ţesutului pulmonar, cu limite oncologice. Refacerea peretelui a fost laborioasă, dificilă, s-a făcut după metoda clasică, cu lame de oţel inoxidabil blades şi cu plasă de substituţie, de polipropilenă’, a declarat dr. Vasile Bud.

 

Dr. Constantin Copotoiu, care a participat la intervenţie, a arătat că în Clinica Chirurgie I din Târgu Mureş se fac foarte multe operaţii complexe, întrucât ‘este una dintre puţinele clinici din ţară care abordează mai multe regiuni anatomice – plecând de la chirurgia endocrină, de la glandele tiroide, glandele mamare, chirurgie toracică, chirurgie digestivă, chirurgie vascular periferică, sistemul venos’.

Citeste si…

„Având acest abord larg, logic că întâlnim şi multe cazuri dificile, complexe, în care uneori imaginaţia trebuie să lucreze. În urmă cu câteva zile, a fost operată de o echipă din clinica noastră, condusă de doctorul Bud, doctorul Habor (…) Evoluţia postoperatorie este foarte bună, bolnava se simte bine, fără tulburări respiratorii’, a susţinut dr. Copotoiu. El a mai ţinut să sublinieze că acesta nu este singurul caz complex abordat de specialiştii de la Clinica de Chirurgie

Pacienta Veronica Onofrei a declarat că se simte bine şi a apreciat profesionalismul medicilor din Târgu Mureş.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Se dau bani de la stat! Ajutor de 200 de lei pentru carburanți timp de șase luni

Criza petrolului, generată de războiul din Iran, se anunță...

PONTURI. Un medic psihiatru dezvăluie tehnica simplă care te poate scăpa rapid de un atac de panică

Atacul de panică este o experiență intensă de frică...

Legătura nebănuită dintre colesterolul crescut și inflamația din organism

O acumulare de colesterol în artere poate provoca inflamații....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Veste bună pentru pacienții din România. Ce trebuie să știi acum

 Se modifică legea drepturilor pacientului și se introduc două...

Citește și