Categories: Ştiri sănătate

Orbirea ar putea fi tratată prin terapie genetică

O echipă de chirurgi de la Oxford a testat o tehnică de terapie genetică pentru a îmbunătăți vederea a șase pacienți care altfel ar fi orbit.

Operația a presupus inserția unei gene în ochi, manevră prin care au fost reactivate celulele care detectează lumina. Medicii implicați în intervenție consideră că tratamentul va putea fi folosit, cu timpul, la tratarea formelor obișnuite de orbire.

Profesorul Robert MacLaren, care a condus cercetările privind noua metodă de intervenție, s-a declarat ‘absolut încântat’ de rezultat.

Primul dintre pacienți, Jonathan Wyatt, care avea 63 de ani la începutul cercetărilor, acum doi ani, suferă de coroideremie, o boală genetică în care celulele ce detectează lumina mor treptat, iar înainte de operație abia mai putea să vadă. Wyatt și un alt pacient din cadrul testului au constatat după intervenție o îmbunătățire a vederii, iar ceilalți, aflați în stadii mai timpurii de orbire, au constatat o îmbunătățire a vederii nocturne.

Dacă vor fi înregistrate îmbunătățiri la acest grup de pacienți, tratamentul va putea fi pus și la dispoziția altor bolnavi de coroideremie, mai tineri, pentru a nu-și pierde vederea. Coroideremia este o afecțiune rară, în Marea Britanie afectând doar circa 1.000 de persoane, dar prof. MacLaren consideră că succesul obținut în tratarea ei cu noua tehnică arată că terapia genetică va putea fi folosită și pentru a vindeca alte forme genetice de pierdere a vederii, între care degenerescența maculară legată de vârstă. Aceasta din urmă duce anual la orbirea a 300.000 de oameni în Marea Britanie și determină o deteriorare a vederii la unul din patru adulți de peste 75 de ani.

 

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

8 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

9 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

9 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

10 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

10 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia