sâmbătă, martie 7, 2026
4 C
București

Ordin emis de Ministerul Sănătății. Zeci de noi medici, vizați

Din cuprinsul articolului

Recent, Ministerul Sănătății a emis un ordin conform căruia, în urma examenului de specialitate, zeci de medici vor ocupa posturile din sistemul medical românesc, inclusiv pentru ATI.

Sistemul medical din România depinde în mod direct de resursa umană. Numărul suficient de medici poate face diferența dintre viață și moarte, lucru care a fost demonstrat în repetate rânduri de la începutul pandemiei.

Crizele sanitare au fost gestionate de ATI, unde va fi nevoie de specialiști care să se dedice pentru salvarea vieților.

Citeste si…

113 de noi medici specialiști

113 medici care au absolvit examenul de specialitate la 31 decembrie 2021 și au finalizat stagiile de rezidentiat au primit titlul de medic specialist, printr-un Ordin emis, joi, de ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila. Ceilalti 48 de medici ATI care au absolvit examenul de specialitate, vor primi de asemenea, cu celeritate titlul de medic specialist după finalizarea stagiilor obligatorii.

„Astfel, tinerii medici vor putea ocupa posturi în sistemul sanitar românesc într-un domeniu vital, cunoscut cu un deficit important de personal medical”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Potrivit sursei citate, în urma consultării cu Președintele Comisiei de specialitate ATI, prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Ministerul Sănătății va solicita de urgență analiza statului de funcții din secțiile ATI, pentru verificarea îndeplinirii normelor de personal prevăzute în OMS 1500/2009 care reglementează acest domeniu.

Citeste si…

Ulterior, prin adaptarea statului de funcții la prevederile ordinului se va corela creșterea numărului de posturi de medici, asistente medicale și personal auxiliar contribuind astfel la creșterea capacității de răspuns a secțiilor ATI.

„Tinerii medici specialiști vor avea posibilitatea să se angajeze pe perioada nedeterminată în spitalele din România”, mai precizează sursa citată.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

ANM, în alertă! Fenomen meteo periculos deasupra României: „ploaie cu sânge”!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) sunt...

Ce se întâmplă cu ajutorul primit de milioane de români pentru plata facturilor? Decizie de ultimă oră a Guvernului!

Guvernul a anunțat că sprijinul financiar acordat consumatorilor vulnerabili pentru...

HOROSCOP Urania pentru săptămâna 7 – 13 martie 2026. ZODIILE eliberate de influența energiilor negative

În săptămâna 7-13 martie 2026, principalul eveniment astrologic se...

Ministerul Sănătății va începe reorganizarea modului în care funcționează spitalele

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea să accelereze reforma sistemului sanitar....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Un medicament ieftin pentru colesterol poate sprijini tratamentul împotriva cancerului

Imunoterapia a schimbat complet modul de tratare a cancerului....

Dispar reţetele şi biletele de trimitere în format tipizat. Sistemul informatic al asigurărilor de sănătate, modernizat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă modernizarea Platformei Informatice a...

Realitatea dură a sănătății în Coreea de Nord: rapoarte și mărturii cutremurătoare

Coreea de Nord: Raport ONU denunță inegalitățile din sistemul...

MIT sau ADEVĂR: Ne deshidratează sau nu cafeaua? Cât durează efectul cofeinei?

Această licoare magică, nelipsită mai ales dimineaţa, după trezire,...

Citește și