Sari la conținut

Orice viitoare mamă trebuie să știe. Ce se întâmplă cu hormonii în sarcină

I s-a interzis avortul unei sarcini cu risc!
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Fătul lui Cox a fost diagnosticat cu trisomia 18, o anomalie care duce la avort spontan, la nașterea unui copil mort sau la deces la scurt timp după naștere.

Hormonii de sarcină sunt un lucru uimitor și – uneori – misterios. Aceste substanțe chimice puternice nu fac doar să crească o ființă umană, ci îți afectează mintea și corpul.

Ei joacă, de asemenea, un rol important în grețurile matinale și arsurile la stomac. Pe scurt, hormonii tăi în schimbare te vor afecta și pe tine, și pe copilul tău, în mai multe feluri. Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în infertilitate îi enumeră pe cei mai importanți și care este rolul fiecăruia.

hCG

Gonadotropina corionică umană (hCG) este hormonul cheie în timpul sarcinii. Este produs de ceea ce devine în cele din urmă placenta. Funcția de bază a hCG este de a spune organismului că există o viață care crește în uter și că trebuie să construiască un cuib pentru ea. De asemenea, le spune ovarelor să oprească linia de producție de maturare a unui ovul în fiecare lună.

În timpul sarcinii, nivelul de hCG crește la opt zile după ovulație, atinge un vârf la 60-90 de zile și apoi scade ușor, stabilizându-se pentru restul sarcinii. În mod obișnuit, în primele 10 săptămâni de sarcină, nivelurile de hCG se dublează la fiecare două zile.

”HCG circulă prin organism și este eliminată în urină. O concentrație ridicată de beta hCG în urină indică faptul că ești, într-adevăr, însărcinată).
Simptomele creșterii nivelului de hCG pot include oboseală, greață/vomă (grețurile matinale), amețeli, sensibilitate la nivelul sânilor și sensibilitate emoțională,” explică medicul ginecolog.

Progesteron

În primul trimestru, nivelurile de progesteron cresc exponențial, iar apoi se stabilizează. Progesteronul îndeplinește câteva sarcini foarte importante pe parcurs: menține mușchiul uterin relaxat și ajută sistemul imunitar să tolereze ADN-ul străin (adică fătul).

Ginecologul precizează că partea neplăcută este aceea că progesteronul relaxează toată musculatura netedă (cel mai important în acest caz fiind peretele muscular al uterului) din organism și, de asemenea, duce la relaxarea vaselor de sânge din tot corpul, determinând o tensiune arterială mai mică decât cea normală și, ocazional, amețeli, precum și simptome gastrointestinale (arsuri la stomac, reflux, eructații, greață, vărsături, gaze și constipație). Progesteronul poate favoriza, de asemenea, creșterea părului (poți observa păr nedorit pe sâni și în partea inferioară a abdomenului, de exemplu).

Estrogen

La sfârșitul primului trimestru corpul are niveluri mai ridicate de estrogen circulant, după care nivelurile se stabilizează.

”Ca și progesteronul, estrogenul este secretat de corpul galben până când placenta preia controlul. Acest hormon de sarcină joacă un rol important în dezvoltarea fătului și declanșează creșterea mai multor organe și sisteme, ajută la stimularea producției de hormoni în glanda suprarenală a fătului, stimulează creșterea glandei suprarenale și îmbunătățește uterul, permițându-i să răspundă la oxitocină (un alt hormon al sarcinii),” explică dr. Vythoulkas.

De asemenea, pregătește sânii pentru producția de lapte prin mărirea canalelor. Nivelurile crescute de estrogen pot însă să provoace apariția venelor tip pânză de păianjen, greață, creșterea apetitului și modificări ale pielii.

Relaxina

Se crede că relaxina este responsabilă de slăbirea ligamentelor care țin împreună oasele pelviene și pentru relaxarea mușchiului uterin. Acest lucru pregătește corpul pentru trecerea bebelușului prin canalul de naștere. Acest hormon relaxează, de asemenea, arterele, astfel încât acestea să poată face față volumului crescut de sânge din timpul sarcinii și să nu permită tensiunii arteriale să crească periculos.

Partea proastă e că este posibil să simți că ligamentele sunt mai „slăbite”, inclusiv umerii, genunchii, șoldurile și gleznele, și să te confrunți cu durere și inflamație.

Oxitocină

”Mulți cred că oxitocina este hormonul care declanșează travaliul. În realitate, nivelul de oxitocină nu crește atunci când începe travaliul; pur și simplu uterul devine foarte sensibil și receptiv la oxitocină pe măsură ce sarcina se îndreaptă către final. Tot oxitocina este hormonul care întinde colul uterin și stimulează mameloanele să producă lapte,” menționează medicul.

În zilele și săptămânile imediat dinainte de naștere, unele gravide experimentează o ușoară euforie și un puternic comportament de cuibărit (fac curățenie generală, amenajează și reamenjează camerele etc) iar acest lucru poate fi legat de oxitocină. În timpul nașterii, explozii uriașe de oxitocină își vor străbate creierul.

Prolactină

Nivelul de prolactină crește de 10 până la 20 de ori în timpul sarcinii. Acest hormon pregătește țesuturile mamare pentru lactație și eliberarea de lapte.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel