Sari la conținut

Osteoporoza poate fi prevenită încă din copilărie

Osteoporoza reduce densitatea minerală osoasă, ceea ce predispune osul la fracturi, cele mai periculoase fiind fracturile la şold, pentru că pot conduce la pierderea mobilităţii şi chiar la moarte, în 20% dintre cazuri.

În România 12% dintre femei suferă de osteoporoză, iar numărul fracturilor de şold cauzate de această boală ajunge la 18 mii. Cea mai bună hrană pentru un sistem osos puternic o reprezintă fructele de pădure, nucile, legumele, peştele, carnea de vită, ciupercile, fructele de mare şi mierea de albine.
Alte fracturi asociate cu osteoporoza survin şi la coloană vertebrală şi încheieturi, iar frecvenţa lor creşte odată cu înaintarea în vârstă.

Deşi, cele mai predispuse sunt persoanele vârstnice, există şi cazuri în care osteoporoza apare în jurul vârstei de 40 de ani. Cea mai importantă armă împotriva bolii oaselor fragile este prevenţia, încă din copilărie şi adolescenţă, prin construirea unui sistem osos puternic. Până la 25 de ani, oasele se dezvoltă şi se întăresc, iar după această vârstă, subţierea oaselor este un proces firesc, care nu poate fi oprit, dar cu cât sunt mai puternice şi mai groase, de la început, cu atât este mai puţin probabil să devină suficient de fragile încât să se fractureze.

Sedentarismul, tutunul şi alcoolul în exces rup oasele repede

Din nefericire, boala oaselor fragile poate slăbi sistemul osos ani la rând, fără să fie detectată ,,Este foarte important ca oamenii să fie foarte bine informaţi, mai ales că osteoporoza este o ,,boală tăcută’’, tocmai din cauza faptului că peste 80% dintre pacienţii cu fracturi osteoporotice nu au posibilitatea diagnosticării şi tratamentului’’, a explicat doctorul Andrea Ildiko Gasparik, preşedinte ASPOR.

Pentru a preveni rimele fracturi, trebuie să cunoaşteţi factorii care cresc vulnerabilitatea în faţa bolii oaselor fragile: viaţa sedentară, consumul excesiv de alcool şi tutun, carenţa de calciu şi vitamina D, cazuri de osteoporoză în familie, tratamentele cu corticolsteroizi, menopauza precoce şi greutate corporală redusă.

Testul care măsoară densitatea osoasă este unul simplu şi nedureros, care nu durează mai mult de 5-10 minute.

 

sursa: Evz.ro http://www.evz.ro/pagina-subcategorii/sectiune/sanatate.html

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel