Sari la conținut

Ovidiu Bojor: ”Unele plante pot favoriza dezvoltarea cancerului. Cu toate acestea, ele se utilizează încă în popor”

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Academicianul Ovidiu Bojor spune că folosirea corectă a remediilor din natură este scopul pentru care a muncit o viață. Secretele pe care le-a descoperit le împărtășește oricui vrea să îl asculte.

La ora actuală fitoterapia modernă a devenit o ştiinţă. „În trecut, când nu aveam metodele moderne de cercetare, de apreciere a unei plante, acestea erau folosite din instinct, după ureche sau din tradiție. Mărul lupului, spânzul, tătăneasa, vâscul erau considerate cu efecte anticancerigene. Sub lumina cercetărilor ştiinţifice moderne s-a dovedit că toate favorizează dezvoltarea tumorilor, a cancerului. Cu toate acestea, ele se utilizează încă în popor. Nu orice izvorăște din tradiție e bun”, spune Ovidiu Bojor.

Timp de zece ani, fitoterapeutul român s-a ocupat de această problemă, fiind expert al Naţiunilor Unite pentru ţările în dezvoltare din Asia şi Africa şi chiar a pus la punct o schemă pentru elaborarea unui produs fitoterapeutic care pleacă de la formularea elementelor din produsul respectiv, ţine seama de medicina tradiţională până la ultimele cercetări ale oamenilor de ştiinţă.

Ovidiu Bojor: plante care pot favoriza dezvoltarea cancerului

„Schema începe cu o analiză foarte exigentă a materiilor prime care intră în produsul fitoterapeutic. Acum avem metode care păstrează 99 la sută substanţele active din plante”, afirmă Ovidiu Bojor. Desigur că apoi trebuie să se ţină seama şi de excipienţi, de evaluarea lor, de teste preclinice, pe animale, de laborator, până la patul bolnavului.

Doctorul Ovidiu Bojor susține că există plante care ne pot ajuta la detoxifierea colonului, însă nu orice este benefic. „Mare atenție, în această categorie nu trebuie să intre laxative și purgative, care au oximetil antrachinone. Această grupă este foarte dăunătoare organismului. Este vorba despre crușin, henna, rășina de aloe, revent.

După o întrebuințare mai îndelungată a acestora, o săptămână, două, trei, încep să apară reacții adverse în organism până la favorizarea cancerului colorectal.

De aceea avem plante precum plantago psyllium, o specie de pătlagină, avem semințele de in, semințele de muștar alb, care trebuie utilizate întregi. Unii au încercat să facă din aceste semințe laxative purgative capsule, le-au măcinat, cea mai mare greșeală, pentru că în contact cu aerul, după o săptămână râncezesc și de aici alte efecte dăunătoare”, spune doctorul în farmacie Bojor.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel