Din cuprinsul articolului
O echipă de la Universitatea Sichuan a anunțat o descoperire care ar putea oferi o alternativă naturală la medicamentele pentru slăbit precum Ozempic: micro-biluțe comestibile, obținute din ceai verde, vitamina E și alge marine, capabile să absoarbă grăsimile din intestin și să prevină acumularea lor în organism.
Noile microstructuri acționează direct în tubul digestiv. Polifenolii din ceaiul verde și vitamina E formează legături cu picăturile de grăsime, iar stratul protector din alge le ajută să reziste acidității gastrice până ajung în intestin, unde „prind” grăsimea înainte să fie absorbită.
„Micro-biluțele noastre acționează blând, fără a afecta enzimele digestive și fără efecte secundare majore. Este o metodă neinvazivă de a controla greutatea”, a explicat Yue Wu, coordonatorul studiului, la conferința ACS Fall 2025.
Rezultatele testelor pe animale
În cadrul testelor pe șobolani hrăniți cu diete bogate în grăsimi, cei care au primit suplimentul cu micro-biluțe au:
-
pierdut 17% din greutate în doar o lună,
-
avut mai puține depozite de grăsime și ficatul mai sănătos,
-
excretat mai multă grăsime, fără efecte adverse.
Comparativ, animalele tratate cu orlistat – un medicament consacrat pentru slăbit – au prezentat tulburări digestive.
Spre testare pe oameni
Echipa chineză colaborează deja cu Spitalul West China pentru un prim studiu clinic. „Este un pas uriaș spre validarea clinică. Avem deja 26 de voluntari înscriși și sperăm să publicăm primele date preliminare în cursul anului viitor”, a precizat Wu.
Toate ingredientele folosite sunt alimentare și aprobate de FDA, iar cercetătorii susțin că producția poate fi scalată rapid.
Specialiștii cred că aceste micro-biluțe aproape fără gust ar putea fi introduse ușor în alimentație – de la perle de tip boba pentru ceaiuri și deserturi, până la suplimente.
„Ne dorim un produs care să se integreze firesc în viața de zi cu zi, fără a obliga oamenii să își schimbe radical dieta”, a adăugat prof. Yunxiang He, co-autor al studiului.
O posibilă revoluție pe piața slăbitului
În contextul boomului global generat de Ozempic și alte tratamente similare, apariția unei variante „naturale”, accesibile și fără efecte secundare, ar putea declanșa o adevărată revoluție în lupta cu obezitatea.
„Dacă studiile pe oameni confirmă rezultatele pe animale, am putea vorbi despre o soluție naturală cu impact global”, a concluzionat Wu.