Sari la conținut

Ozonoterapia, eficientă în zeci de afecțiuni. Află ce poți trata cu această terapie

Ozonoterapia este un tratament nou cu capacități de regenerare și vindecare. Aceasta presupune oxigenarea profundă organismului cu ajutorul unor injecții.

Tratamentul se bazează pe injectarea unui preparat bogat în oxigen. Odată aplicate, au un efect puternic de regenerare.

Este folosit și drept tratament cosmetic, însă beneficiile sale nu se opresc aici.

Ce afecțiuni poți trata cu ozonoterapia?

Oxigen-ozon, o concentrație de 97% oxigen, 3 – 4% ozon, suficient cât să aibă efectul excepțional. Este un tratament ieftin, extraordinar de bun, fără contraindicații, nu există probleme cu el, iar rezultatele sunt excepționale. Eu am oameni care vin cu dureri înfiorătoare de spate, de exemplu, aduși de familie, și după câteva minute de terapie cu ozon se simt mai bine și pleacă acasă.

În mod normal se fac mai multe ședințe, până la 10 – 12 ședințe, dar după primele două, trei ședințe pacientul se simte clar mai bine”, a declarat Ștefan Tiron, medic ortoped, specializat în ozonoterapie și președintele Federației Mondiale de Ozonoterapie, la Antena 1, în cadrul emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani”.

Ozonoterapia este eficientă în următoarele afecțiuni

  • combaterea infecțiilor virale, bacteriene și a celor fungice
  • stimularea sistemului imunitar
  • reducerea durerilor
  • accelerarea eliminării toxinelor.
  • tratează herpesul, acneea, eczemele, celulita
  • hepatita
  • boala Chron
  • cefalee
  • depresie
  • boli neurovasculare
  • reumatologie
  • reumatism articular
  • hernie de disc
  • lombosciatica
  • dureri cervicale
  • patologie traumatica sportiva

În plus, în cazul tumorilor maligne, utilizarea ozonoterapiei pre și post chimioterapie îmbunătățește efectul acesteia și reduce semnificativ efectele secundare ale acesteia.

Ozonoterapia este folosită și în tratamentul cariilor, bolii parodontale, aftelor bucale, pre și post implantologie.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel